Confidenţialitate


Ministrul de Finanţe, la testul moțiunii în Senat


Ministrul de Finanţe, la testul moțiunii în Senat

Prima moţiune la adresa guvernului PNL va fi dezbătută şi votată, luni, în Senat.

Intitulat “Guvernare PNL – numele tău este austeritate”, documentul a fost depus de PSD împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu.

Moţiunea vine la doar o lună de la preluarea guvernării de către PNL.

PSD îl acuză pe Florin Câţu că a făcut declaraţii hazardate şi iresponsabile doar pentru a servi unor comenzi politice ale partidului pe care îl reprezintă într-un moment cu maximă expunere publică – campania electorală pentru prezidenţiale se precizează în moţiunea simplă semnată de grupul parlamentar al PSD din Senat.

Potrivit sursei citate, singura „certitudine” după învestirea Guvernului Orban şi instalarea lui Florin Cîţu la Finanţe „este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro şi dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populaţia României în creşterea facturilor, a preţurilor bunurilor şi tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare şi inflaţie”.

În moţiune se mai afirmă că „indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate pe 2 decembrie, de BNR.

Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat că luni va da detalii, în premieră, despre bugetul pe 2020 și despre un plan de măsuri pentru stabilizarea economiei naționale, după dezbaterea și votul moțiunii simple. Tot luni este anunţată o întâlnire pe această temă la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…