Confidenţialitate


Luminițe de Crăciun în Suceava


Luminițe de Crăciun în Suceava

Angajaţii Primăriei din Suceava au demarat pregatirile pentru montarea ghirlandelor multicolore şi instalaţiilor pentru iluminatul festiv de sărbători, în acest an autorităţile locale intenţionând să aprindă beculeţe mai repede decât în anii precedenţi, în jurul datei de 28 noiembrie, pentru a marca Ziua Bucovinei. Conform primarului municipiul Suceava, Ioan Lungu, Primăria a achiziţionat încă de anul trecut noi ornamente pentru sărbătorile de iarnă, pe lângă o cupolă care va fi montată în centrul oraşului, sucevenii vor avea parte şi de multe alte elemente surpriză.

Valoarea ornamentelor achiziţionate este de aproape 300 de mii de lei.

Pe lângă ornamentele decorative pentru sărbările de iarnă, Primăria Suceava a pregatit şi o scenă pentru evenimentele incluse în agenda municipalităţii pentru a marca sfarsitul de an.

Anul acesta oraşul Suceava împlineşte şi 630 de ani de la prima atestare documentară, pentru aceste evenimente fiind pregătite o serie de manifestări culturale, parade militare, expoziţii şi ridicarea unor monumente.


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…