Confidenţialitate


Lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie se redeschide circulaţiei


Lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie se redeschide circulaţiei

Autostrada scufundată revine la suprafață. Cei 22 de kilometri ai lotului 3 al șoselei de mare viteză SibiuOrăștie vor fi redeschiși circulației, luni, 10 octombrie, de la ora 14.

Traficul rutier a fost închis mai bine de un an între Cunța și Săliște, după ce au apărut fisuri și denivelări grave pe carosabil.

Din această cauză, o porțiune de 200 de metri a fost demolată în totalitate.

Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cătălin Homor, a declarat la Europa FM că lucrările au fost monitorizate în permanență de specialiști.

”Așa cum ne-am angajat, astăzi, 10 octombrie, deschidem (n.r. lotul 3 al autostrăzii Cunța – Săliște) la orele 14.00. Este foarte sigură (n.r. porțiunea de autostradă refăcută), lucrările au fost inspectate, monitorizate, testate foarte atent. Am avut și CESTRIN-ul (Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică) care a verificat portanța, planeitatea, rugozitatea și tot ce trebuie. Am fost asistați inclusiv de Inspectoratul de Stat în Construcții. Este siguranță la cel mai înalt nivel”, a declarat Cătălin Homor la Europa FM.

 

Lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa premierului Victor Ponta de la acea vreme, candidat pentru funcţia de preşedinte al României.

Porțiunea a fost însă închisă în septembrie 2015, după fisurile din asfalt.

 

Reconstrucția acestei porțiuni de autostradă este prima lucrare în regie proprie a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după reorganizarea și reformarea CNADNR – Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi din România, care a fost spartă în două entităţi separate.

 

 

 

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu