Confidenţialitate


Londra: Proteste antirestricții, după creșterea nivelului de alertă | VIDEO


Londra: Proteste antirestricții, după creșterea nivelului de alertă | VIDEO

Manifestanții antirestricții s-au adunat sâmbătă în centrul Londrei, după ce capitala britanică a trecut la al doilea cel mai înalt nivel de alertă COVID-19.

Pe măsură ce un al doilea val de infecții evoluează, guvernul prim-ministrului Boris Johnson a intensificat restricțiile locale în anumite părți ale Angliei, în care cazurile cresc, sperând să protejeze economia și permițând regiunilor cel mai puțin afectate să rămână deschise.

Astfel, începând cu miezul nopții, Londra a fost mutată la nivelul nivelul 2 sau cu risc ridicat. Oamenilor le este interzis să întâlnească pe oricine cu excepția familiei, a prietenilor apropiați sau a rudelor care ajută la îngrijirea copiilor, în interior.

Regulile interzic, de asemenea, adunările cu mai mult de șase persoane în aer liber, deși poliția a ales să nu le aplice în timp ce câteva mii de militanți au mers pe Oxford Street, una dintre cele mai aglomerate străzi comerciale din lume în vremuri normale.

Protestatarii consideră restricțiile COVID-19 ca fiind inutile și o încălcare a drepturilor omului.

Sâmbătă, 57% din populația Regatului Unit trăia sub restricții COVID-19.

Cu toate acestea, oamenii de știință din grupul SAGE, care consiliază guvernul, precum și Partidul Laburist din opoziție vor ca miniștrii să meargă mai departe și să impună un scurt blocaj la nivel național, pentru a opri răspândirea bolii.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează