Confidenţialitate


LONDRA: Prinţul Philip renunţă la permisul de conducere


LONDRA: Prinţul Philip renunţă la permisul de conducere

Ducele de Edinburgh va renunţa “voluntar” la permisul de conducere, anunţă Palatul Buckingham, citat de BBC.

În vârstă de 97 de ani, prinţul Philip a fost implicat, la 17 ianuarie, într-un accident rutier.

Aflat la volanul unui Land Rover Freelander, consortul reginei Elisabeta a II-a a ieşit de pe un drum secundar fără să se asigure, lovind o altă maşină, în care se aflau două femei şi un copil.

La două zile după accident, Philip a fost surprins conducând fără centura de siguranţă, atrăgându-şi o mustrare din partea poliţiştilor şi critici publice.

Personaj cu temperament efervescent, renumit pentru glumele sale ireverenţioase şi care încalcă adeseori normele conceptului de “corectitudine politică”, prinţul şi-a anunţat retragerea din activităţile publice în august 2017, după ce a participat la peste 22.000 de angajamente oficiale în urma urcării pe tron a soţiei sale, în 1952.

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează