Confidenţialitate


Locuitor din Videle: ”Niciunul din Teleorman care a ajuns în Guvern nu a făcut ceva pentru noi”


Locuitor din Videle: ”Niciunul din Teleorman care a ajuns în Guvern nu a făcut ceva pentru noi”

Premierul desemnat, Viorica Dăncilă s-a născut în Roșiorii de Vede.

Cei mai mulți ani, însă, i-a trăit la Videle, un oraș cu puțin peste 11.000 de locuitori.

A fost înființat în anul 1968 prin alipirea la comuna Videle a unor cartiere de case.

Acum este, așadar, un oraș mic. Mic și sărac.

Majoritatea locuitorilor fac naveta și lucrează în orașele din apropiere: la București, Alexandria sau Roșiori.

În primii 10 ani după Revoluție, Viorica Dăncilă a fost profesoară la Liceul din Videle și tot în acea perioadă a intrat în politică.

Mai exact, a devenit membră a organizației PSD Teleorman.

A fost aleasă consilier local în Videle și consilier județean în Teleorman.

În paralel cu funcțiile din administrație, a avut funcții și în partid: vicepreședinte PSD Teleorman și șefa organizației de femeie a PSD Teleorman.

Din anul 2009, este eurodeputată pe listele Partidului Social Democrat.

Viorica Dăncilă are un apartament în Videle. Vine rar pe acolo, dar oamenii o cunosc.

Carmen Dumitrescu a stat de vorbă cu câțiva locuitori din Videle.

Unii sunt mândri că Viorica Dăncilă a fost desemnată premier, dar nu au prea mari speranțe că vor face ceva pentru județ.

”E o persoană cinstită, corectă și dreaptă. Să sperăm că va face ceva pentru noi, pentru populație” – a spus un bărbat din Videle.

– Dar a făcut ceva pentru județ până acum?

”Să spunem că da.”

– Trăiți bine aici?

”Nici prea bine, dar nici prea rău. Locuri de muncă au fost cât a fost Petrolul aici. Acum, nu prea mai sunt. Lumea lucrează mai mult la București”- povestește un localnic.

Un alt locuitor povestește că Viorica Dăncilă era profesoară: ”Era o femeie frumoasă. Noi ne uitam după ea. Și deșteaptă!”

”Au fost atâția la putere și noi tot în mizerie trăim!” ”Nu știu dacă o să facă ceva, că n-a făcut niciunul nimic pentru Videle. Nici Dragnea, nici Carmen Dan …”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto – blocul în care Viorica Dăncilă are un apartament (Carmen Dumitrescu)


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează