Confidenţialitate


Localurile din Timișoara, obligate să aibă meniuri și în engleză


Localurile din Timișoara, obligate să aibă meniuri și în engleză

Primăria Timișoara obligă toate restaurantele și barurile ca, din martie, să prezinte meniul în cel puțin două limbi, română și engleză.

Măsura face parte din pregătirile pentru anul 2021, când orașul va fi Capitală Europeană a Culturii.

Reprezentanții localurilor care se vor prezenta la Primărie pentru obținerea acordului comercial, vor fi nevoiți să prezinte meniul bilingv.

Sunt vizate cafenele, baruri și restaurante.

Așa spune primarul Timișoarei. Nicolae Robu estimează că anul viitor în oraș vor ajunge între un milion și un milion 500 de mii de turiști.

Din acest motiv a fost impusă limba engleză în meniurile restaurantelor, alături de română.

Dar, pot fi alese și alte limbi străine, precum germana și franceza.

Oraşul Timişoara a fost desemnat Capitală Culturală Europeană în anul 2021.


Ultimele stiri
Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde