Confidenţialitate


Liviu Pop: Elevii nu vor mai avea acces la telefoanele mobile în timpul orelor


Liviu Pop: Elevii nu vor mai avea acces la telefoanele mobile în timpul orelor

Elevii nu vor mai fi obligaţi să facă de serviciu pe şcoală sau să poarte uniforma unităţii de învăţământ, însă au obligaţia ca la începutul orei să îşi depoziteze telefoanele mobile în locul special amenajate în clasă, prevede noul regulament de organizare a şcolilor, care a fost modificat de către ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

Liviu Pop a anunțat modificările pe Facebook: “Am semnat astăzi ordinul nr. 3.027/2018 pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP). În timpul orelor de curs este interzisă utilizarea telefoanelor mobile; prin excepţie de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs numai cu acordul cadrului didactic în situaţia folosirii lor în procesul educativ sau în situaţii de urgenţă; pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ”.

De asemenea, este interzis serviciul elevilor pe şcoală, dar şi sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma unităţii de învăţământ.

Noul regulament mai prevede că notele nu pot fi folosite ca mijloc de coerciţie: “Rezultatul evaluării, exprimat prin calificativ, notă, punctaj nu poate fi folosit ca mijloc de coerciţie, acesta reflectând strict rezultatele învăţării, conform prevederilor legale”.

Totodată, este interzisă şi constituie abatere disciplinară implicarea copiilor elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea şi/sau gestionarea fondurilor.

Există şi o prevedere legată de integrarea în colectiv a elevilor scutiţi medical în timpul orei de educaţie fizică şi sport, aceştia urmând să primească sarcini organizatorice: “Pentru integrarea în colectiv a elevilor scutiţi medical în timpul orei de educaţie fizică şi sport, cadrul didactic le poate atribui sarcini organizatorice care vor avea în vedere recomandările medicale, de exemplu, arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ţinere a scorului”.

O altă măsură se referă la faptul că personalului din învăţământ îi este interzis să încurajeze acţiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului şi viaţa intimă privată sau familială a acestuia sau a celorlalţi salariaţi din unitate.

În document se mai menţionează că părintele sau susţinătorul legal al elevului care nu asigură şcolarizarea în perioada învăţământului obligatoriu este sancţionat, conform legislaţiei în vigoare, cu amendă cuprinsă între 100 şi 1000 de lei ori este obligat să prestezi de muncă în folosul comunităţii. De asemenea, părintele sau tutorele legal al preşcolarului sau elevului din învăţământul primar are obligaţia să îl însoţească până la intrarea în unitatea de învăţământ, iar la terminarea activităţilor educative sau orelor de curs să îl preia. În cazul în care acesta nu poate să facă aşa ceva, împuterniceşte o altă persoană.

Oraganizațiile elevilor și-au exprimat nemulțumirea că nu au fost consultați cu privire la modificările aduse Regulementului.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…