Confidenţialitate


Liviu Dragnea, nervos la Parlament: “Cu ce dracu’ mă ajută pe mine (proiectul de lege – n.r.)?”


Liviu Dragnea, nervos la Parlament: “Cu ce dracu’ mă ajută pe mine (proiectul de lege – n.r.)?”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a avut miercuri o ieşire nervoasă, la Parlament, atunci când ziariştii l-au întrebat cum le răspunde celor care susţin că proiectul legii privind executarea pedepselor la domiciliu, adoptat de Senat, l-ar avantaja.

“Cu ce dracu’ mă ajută pe mine (proiectul de lege – n.r.), ca să înţeleg şi eu? Că totuşi m-am săturat. Dacă voi fi condamnat, cu ce mă ajută pe mine? Dacă mă întrebaţi înseamnă că aveţi ceva în cap când mă întrebaţi pe mine lucrul ăsta. M-am săturat de toate aceste minciuni. (…) Am înţeles că mă acuză. În afară de mine, mai sunt oameni în ţara asta? Întreb. Pe ei îi întrebaţi? Deci cei care nu sunt în funcţii publice pot să fie distruşi, pentru că nu vorbiţi cu ei. Nu ieşiţi din camera asta să vorbiţi cu ei. Cereţi-le dovezi (celor care spun că această lege îl favorizează – n.r.). Orice lege mă favorizează pe mine”, a reacţionat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

El a susţinut că a fost condamnat în cele două dosare fără niciun fel de probă.

Mai mult, Liviu Dragnea l-a criticat pe deputatul PSD – Cătălin Rădulescu, care spunea înainte de votul pe moțiunea simplă împotriva lui Tudorel Toader, că se aștepta ca Ministrul Justiției să vină și cu un proiect pe amnistie și grațiere.

“Vorbiţi cu hashtag-ul, vorbiţi cu Iohannis să dea un decret să mă împuşte mâine şi de poimâine atunci să discutaţi despre ce se poate întâmpla în ţara asta. Aţi ajuns oameni tineri să susţineţi securiştii, să susţineţi abuzurile în România, până când o să vă lovească pe oricare dintre dvs, începând cu domnul Buble, dar, mă rog, are o protecţie serioasă şi terminând cu dvs. Toate prostiile o să le tot susţineţi, dacă mă avantajează sau nu pe mine. Cu ce dracu’ să mă avantajeze? Că mi-au distrus viaţa ani de zile, am fost condamnat fără niciun fel de probă la Referendum pentru că s-a supărat Băsescu şi fără niciun fel de probă la al doilea dosar. Asta este marea corupţie de care se vorbeşte în România? De câteva luni de zile nu se mai ocupă DNA decât de asta şi ceilalţi, nu se ocupă de lucrurile serioase. Încă am dreptul să critic aceste decizii. Dar despre deciziile instanţelor pe care CEDO le-a făcut harcea – parcea vorbiţi, vă dă voie de la Realitatea să vorbiţi despre asta?”, a răspuns Dragnea unui jurnalist.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR pentru Guvernul Mureșan. Cine ar putea face parte din…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…

Siegfried Mureșan: „Îmi doresc sprijinul PSD”. Ce a discutat premierul desemnat cu Nicușor Dan la Cotroceni | VIDEO

Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată pentru acte false de cetățenie română | AUDIO

Ministerul Sănătății vrea să stabilească reguli de autorizare a astrologiei medicale, Feng Shui-ului și terapiei holografice | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează