Confidenţialitate


Liviu Dragnea: Luni, luăm o decizie în privința suspendării președintelui Iohannis


Liviu Dragnea: Luni, luăm o decizie în privința suspendării președintelui Iohannis

Suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă, a declarat joi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care a anunţat că acest lucru va fi decis luni, într-o şedinţă a coaliţiei de guvernare.

“Eu am discutat acum cu domnul Tăriceanu şi i-am spus că, din punctul meu de vedere, suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiunea serioasă pentru că, dacă doar stăm şi ne plângem, nu respectă azi Constituţia, nu respectă mâine Constituţia, poate mai trimite una alt consilier prezidenţial să ameninţe un alt judecător de la CRR, o fi trimis consilieri prezidenţiali să ameninţe şi judecători la ÎCCJ. (…) Şi dacă noi doar stăm şi constatăm, nu ne exercităm un atribut important al acestui for care este forul suprem din România”, a declarat Dragnea la Parlament.

El susţine că preşedintele Senatului ar fi de acord: “Şi domnul Tăriceanu a spus că este de acord şi că trebuie să analizăm foarte serios zilele astea şi că luni trebuie să luăm o decizie – da sau nu”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dragnea a reafirmat că „preşedintele îşi bate joc de Constituţie”.

“Constituţie de care îşi bate joc, nu-l interesează nici legea, nici Constituţia, îl interesează doar propriul interes şi propria protecţie ca să o discutăm să vorbim foarte răspicat. Spunea ieri despre dictatura majorităţii, păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că majoritatea este unul dintre pilonii esenţiali ai democraţiei, pentru că de asta se fac voturi, de aia merg oamenii să voteze liber când sunt alegeri ca să aleagă o majoritate care să hotărască şi să legifereze şi să conducă prin guvern treburile ţării, administrarea acestei ţări. Şi este deranjat de majoritate, este exact logica întoarsă a unui dictator că nu contează majoritatea, nu contează votul, doar ce vrea unul singur care vrea să aibă subordonate toate instituţiile. “, a susţinut liderul PSD.


Ultimele stiri
Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează