Confidenţialitate


Liviu Dragnea explică de ce ar vrea să amâne tăierea unor taxe: România să nu intre într-un derapaj economic


Liviu Dragnea explică de ce ar vrea să amâne tăierea unor taxe: România să nu intre într-un derapaj economic

Explicații de la liderul PSD, Liviu Dragnea,  după ce acesta i-a cerut premierului Dacian Cioloș să amâne, cu cel puțin un an, tăierea unor taxe care, în mod normal, ar fi trebuit eliminate de la 1 ianuarie 2017.

Între ele se numără reducerea TVA la 19%, eliminarea taxei pe stâlp și a supraaccizei la carburanți – măsuri luate de guvernul Ponta.

Social-democratul e de părere că aceste măsuri trebuie amânate pentru a nu pune presiune pe bugetul de anul viitor care, cel mai probabil, va fi gestionat de un guvern majoritar PSD.

 

PSD intenţionează oricum să reducă TVA de la 20% la 18%, dar din 2018, spune Liviu Dragnea.

Cât despre eliminarea taxei pe stâlp şi a supraaccizei la carburanţi, liderul PSD spune că ar trebui realizată doar după ce Guvernul se asigură că măsura se va reflecta în preţuri.

Liviu Dragnea a precizat că discuția cu Dacian Cioloș ar fi fost una constructivă.

“Mie mi s-a părut o abordare responsabilă din partea primului ministru. Dincolo de supărarea firească, a arătat că este interesat ca România să nu intre într-un derapaj economic anul viitor”, a spus Liviu Dragnea.

Potrivit Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2017 urma să intre în vigoare reducerea TVA la 19%  de la 20% în prezent.

Tot de anul viitor urma să fie eliminată taxa pe construcţii speciale, numită şi taxa pe stâlp, cu excepţia agriculturii. Taxa a fost introdusă de guvernul condus de Victor Ponta, de la 1 ianuarie 2014.

Iniţial, taxa a fost de 1,5% din valoarea contabilă a construcţiilor, iar la începutul lui 2015 a fost redusă la 1%, nivel la care se află şi în prezent. Companiile din energie şi din agricultură sunt cele mai afectate de această taxă.

Acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi, plătită în prezent de orice şofer din România, a fost introdusă tot de guvernul condus de Victor Ponta, de la 1 aprilie 2014.

Codul Fiscal aprobat în 2015 de același Guvern Ponta prevedea eliminarea supraccizei tot de la 1 ianuarie 2017.

“Trebuie să ne asigurăm că o reducere a accizei are ca efect o reducere a preţului la pompă pentru cetăţeni. Vrem să ne asigurăm că o reducere a taxei se reflectă în preţurile respective, nu într-o creştere a profiturilor”, a spus Liviu Dragnea.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează