Confidenţialitate


Livia Stanciu nu ar fi de acord cu initiativa legislativa care prevede inchisoare pentru jurnalistii si magistratii care publica informatii din dosarele penale


Președinta Instanței Supreme – Livia Stanciu – spune că nu este de acord cu tragerea la răspundere a celor care dezvăluie informaţii nepublice din dosare penale aflate în cercetare.

Guvernul anunța ieri că a avizat pozitiv o modificare legislativă în acest sens care presupunea închisoare de până la 5 ani pentru cei care încalcă legea.

Ulterior, Executivul s-a răzgândit, a schimbat comunicatul și a spus că, de fapt, avizul a fost unul….negativ.

Livia Stanciu se declară împotriva unor astfel de prevederi care vizează, în primul rând, jurnaliștii

Proiectul de lege aparține senatorului PSD Șerban Nicolae. Inițiativa a trecut tacit de Senat și va fi supusă votului final în Camera Deputaților.

Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție spune că își va exprima punctul de vedere și la Comisia Juridică din Cameră.

Așadar, dacă legea va trece şi de Camera Deputaţilor, şi jurnaliştii riscă să ajungă după gratii dacă publică date din dosarele penale.

Senatorul Șerban Nicolae insistă însă că nu presa ar fi ţinta modificărilor, ci doar cei care transmit informațiile către jurnaliști.


Ultimele stiri
Care sunt prioritățile bugetare ale Ministerului Mediului pentru acest an. Diana Buzoianu: „84% din banii care vor fi…

România în Direct. România între Iran și Ucraina. Cât ne implicăm?

Bogdan Ivan analizează două modele europene pentru plafonarea prețurilor la carburanți: Nu ministrul Energiei plafonează prețurile. Noi putem…

ONU avertizează că peste 36.000 de palestinieni au fost strămutați forțat în Cisiordania de către Israel: „Este o…

Vești bune pentru românii care au credite: IRCC, în funcție de care se calculează ratele, va scădea de…

Dezbateri la Parlament. Se discută despre bugetul alocat Secretariatului General al Guvernului. Claudiu Năsui: „Întrebarea este dacă chiar…

Statele Unite: Reforma politicii de vaccinare inițiată de administrația Trump, suspendată de un judecător federal | AUDIO

București: Bărbat care transporta doi copii pe trotinetă, implicat într-un accident rutier pe strada Mircea Vulcănescu. Nu sunt…

Iran negociază cu FIFA pentru a muta meciurile echipei naționale de la CM 2026 din SUA în Mexic…

DEȘTEPTAREA: 6 din 10 români spun că România are nevoie de o reformă administrativă