Confidenţialitate



Linie telefonică pentru cei afectați de exploziile din Crevedia


Linie telefonică pentru cei afectați de exploziile din Crevedia

Ministerul Afacerilor Interne activează o linie verde pentru cetățenii afectați de explozii, a anunțat, sâmbătă seara, Guvernul.

0212069397 și 0212069398 sunt numerele de telefon la care pentru cetățenii din zonă, dacă vor să reclame simptomatologie în zilele următoare și pentru cei care caută informații despre rude sau cunoștințe afectate de explozii.

Vă reamintim, mai multe explozii au avut loc, sâmbătă, la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

Persoanele care au fost rănite au fost transferate la Spitalele Floreasca, Universitar şi ‘Bagdasar-Arseni’ din Capitală, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

“Explozia care a avut loc astăzi la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, a produs rănirea mai multor persoane. Au intervenit echipaje ale Serviciilor de Ambulanţă Bucureşti Ilfov şi Dâmboviţa şi SMURD, care au acordat asistenţă medicală de urgenţă şi au transportat victimele la spitale de urgenţă din Capitală: Floreasca, Universitar şi Bagdasar Arseni. Din informaţiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniţi (4 dintre aceştia sunt intubaţi) şi un deces”, a precizat ministerul într-un comunicat de presă, menţionând că cifrele sunt provizorii.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat sâmbătă seară că circa 26 de pompieri au fost răniţi în urma unei a doua explozii care a avut loc la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, unul dintre ei fiind în stare gravă.

“Au fost 26 de pompieri până la acest moment, poate că mai sunt încă doi-trei, vor veni rapoartele de la spitale, unul singur intubat. (…) După care, au fost şapte răniţi când au ajuns echipajele SMURD şi ambulanţele, din care trei intubaţi la faţa locului şi alţii care au fost duşi la spitale, intubaţi la spitale. Plus un pacient care a făcut infarct aici şi a fost resuscitat de ambulanţă şi din nou a intrat în stop cardiac, din păcate. Nu este pacient ars. După ce se lichidează incendiul, pompierii vor căuta toată zona. (…) La acest moment, nu am fost anunţaţi de persoane care nu ştim unde sunt. Se va evalua din nou la lichidarea incendiului şi când zona este în siguranţă, va fi căutată metru cu metru să vadă dacă este ceva care a scăpat. Sunt trei cisterne acolo, din ce zic colegii de la pompieri. Mai este una cu risc de explozie. Din cauza asta, am evacuat zona şi s-a luat decizia să se îndepărteze lumea la peste 700 de metri de incendiu”, a spus Arafat.

El a afirmat că au fost folosiţi roboţi pentru a se evita rănirea unui număr mai mare de pompieri.


Ultimele stiri
Acciza la motorina standard rămâne redusă cu 25% până la finalul lunii octombrie

Reacția lui Elon Musk după ce Ucraina a acuzat că limitarea serviciilor Starlink a îngreunat operațiunile militare cu…

Liderii europeni se reunesc la Bruxelles. Securitatea, prețurile la energie și bugetul UE pentru 2028–2034, pe agendă discuțiilor…

Cum arată lista miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu. 11 ministere, atribuite social-democraților | AUDIO

Nicușor Dan, despre atacurile repetate cu drone asupra unor nave în Marea Neagră: „O să existe o reacție.…

Liga de fotbal saudită a amânat trei meciuri după atacurile rebelilor houthi

Papa Leon, mesaj după operația la plămâni: „Vă rog să vă rugaţi pentru mine, aşa cum şi eu…

România în Direct. Va fi mai bine cu guvernul PeSeDan decât cu Bolojan?

Președintele Nicușor Dan și premierul Bulgariei se întâlnesc cu șeful NATO, la Bruxelles, pentru discuții despre securitatea la…

Camera Deputaților a prelungit termenul pentru contractele de finanțare prin programul Anghel Saligny | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează