Confidenţialitate



USR îi cere ministrului Justiției să-l demită „imediat” pe procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, acuzat de foști și actuali procurori ai Direcției Anticorupție de „controlul asupra dosarelor”


USR îi cere ministrului Justiției să-l demită „imediat” pe procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, acuzat de foști și actuali procurori ai Direcției Anticorupție de „controlul asupra dosarelor”

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Liderul USR, Dominic Fritz, îi cere ministrului Justiției să-l demită „imediat” pe procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, al cărui nume apare în documentarul Recorder „Justiție capturată”. Marius Voineag este acuzat de Liviu Lascu, fost șef de secție militară la DNA și de o procuroare DNA care a vorbit sub anonimat pentru Recorder că ar fi pretins „controlul asupra dosarelor” odată instalat în funcție, în 2023. În urma investigației, „ministerul Justiției trebuie să facă urgent un audit independent pe repartizarea aleatorie a dosarelor”, susține Dominic Fritz, care cere sprijinul premierului Ilie Bolojan și al partenerilor de coaliție în aceste demersuri. 

Mai multe reacții ale autorităților centrale au apărut după publicarea documentarului Recorder în care mai mulți judecători și procrurori povestesc cum dosarele unor politicieni și oameni de afaceri au fost tergiversate de-a lungul anilor până când s-au prescris, iar cei judecați au scăpat de pedepse. Acest lucru se întâmpla prin schimbarea completului de judecată, uneori în apropierea sentinței. Unul dintre numele care apar în documentar este cel al procurorului-șef al DNA, Marius Voineag. Potrivit unor mărturisiri din documentar făcute de fostul șef de secție militară la DNA, Liviu Lascu și de o procuroare DNA a cărei identitate a fost protejată, Voineag ar fi controlat dosarele pe care le instrumentau procurorii din cadrul Direcției Anticorupție.

„Sunt situații multiple, de la mai mulți procurori, care au resimțit imixiuni dincolo de atribuțiile firești pe care le are procurorul-șef”, a declarat procuroarea DNA pentru Recorder.

USR cere acum ministrului Justiției, Radu Marinescu, să „inițieze imediat procedura de demitere pentru Marius Voineag. Documentarul a adus mai multe probe concrete împotriva lui”, a transmis pe Facebook președintele USR, Dominic Fritz.

Președintele USR, Dominic Fritz: „Miza este rescrierea legilor justiției”

Acesta a spus, totodată, că „ministerul Justiției trebuie să facă urgent un audit independent pe repartizarea aleatorie a dosarelor, iar toate promovările în justiție trebuie făcute prin concurs, nu prin pilăreală ca acum”. 

Legile care privesc justiția ar trebui rescrise pentru ca sistemul de control al unor magistrați și al unor dosare să fie dărâmat, a mai spus Dominic Fritz.

„Revolta născută de documentarul Recorder trebuie să ajungă în Parlament și să dărâme sistemul piramidal de control al magistraților și al dosarelor. Cauza e politică și rezolvarea nu poate fi decât politică. Miza este rescrierea legilor justiției. Legile în vigoare sunt rezultatul unui târg murdar între politicieni și niște oameni obedienți din Justiție, un aranjament profund imoral și antidemocratic. De ce l-au făcut? Voiau să termine cu lupta anticorupție, care le amenința libertatea și averile furate. Și au reușit. Prescrierile și achitările vin pe bandă rulantă, prejudiciile de zeci de milioane de euro se șterg. Știm cine a permis trocul: Klaus Iohannis. Știm cine l-a legitimat prin vot: parlamentarii din PSD și PNL. Și știm și cine sunt executanții, din ambele tabere”, a afirmat liderul USR.

Acesta i-a invitat pe premierul și președintele PNL, Ilie Bolojan, și pe ceilalți parteneri la guvernare să susțină USR în aceste demersuri.

„Într-o justiție capturată, nimeni nu e în siguranță, nici eu, nici oricare justițiabil. Să ai un dosar pe rol e ruletă rusească. Politicienii pot să repare legile justiției pentru ca toți cetățenii să aibă acces la o justiție cu adevărat independentă, care își ia în serios misiunea anticorupție”, a transmis Dominic Fritz.


Ultimele stiri
Cinci tone de leșuri de oi, semnalate de șoferi noaptea trecută pe Autostrada A2. Poliția a deschis dosar…

Ilie Bolojan spune că va verifica împreună cu consilierii săi și cu echipa de la ministerul Justiției problemele…

PSD nu va pleca de la guvernare, este de părere Ludovic Orban: „Nu pleacă câinele de la măcelărie”/…

Protest în fața sediului CSM, după publicarea documentarului Recorder. Se cere demisia președintei ÎCCJ și a miniștrilor Justiției…

Premierul Ilie Bolojan spune că va face o analiză a justiției după apariția reportajului Recorder: Dacă au fost…

Ludovic Orban: Mesajul lui Nicușor Dan, după publicarea documentarului Recorder, a fost unul soft/ Decizia CCR de a…

Ce bijuterii să oferi cadou de Crăciun? Top idei inspirate (P)

Diana Buzoianu: „Concluziile raportului Corpului de Control au fost trimise Parchetului de pe lângă Înalta Curte”/ „Se vor…

Radu Marinescu, după dezvăluirile Recorder despre corupția din sistemul de justiție: „Principiul esențial al independenței justiției impune neamestecul…

Italia: Turiștii care vor să viziteze balconul Julietei trebuie să achite o taxă de 12 euro | AUDIO