Confidenţialitate


Liderii coaliției vor ca agricultorii să primească în avans subvenția, iar cei afectați de secetă să fie despăgubiți


Liderii coaliției vor ca agricultorii să primească în avans subvenția, iar cei afectați de secetă să fie despăgubiți

Coaliția vrea ca subvenția agricolă să fie plătită în avans anul acesta, potrivit unor surse guvernamentale. De asemenea, se caută soluții pentru sprijinirea fermierilor ale căror culturi au fost afectate de secetă.

Într-o ședință avută luni la Palatul Victoria, liderii coaliției au discutat despre plata anticipată a subvenției agricole de la Uniunea Europeană.

Banii ar urma să fie plătiți până la debutul campaniei agricole de toamnă, astfel încât fermierii să poată face însămânțările și lucrările aferente.

De asemenea, guvernul va plăti despăgubiri celor ale căror culturi agricole au fost afectate de secetă. În acest moment se fac evaluări ale pagubelor, se inventariază suprafețele afectate. Încă mai sunt culturi nerecoltate și nu există o imagine de ansamblu a situației.

Discuțiile din cadrul coaliției au loc în contextul secetei severe care a afectat grav în această vară culturile agricole din România.

La nivelul guvernului a fost înființat un comitet interministerial pentru combaterea efectelor secetei, aflat sub coordonarea Ministerului Agriculturii.

Comitetul va trebui să vină cu un plan pentru dezvoltarea sistemelor de irigații, inclusiv cu bani europeni.

Foto: Shutterstock

Citește și: Ministrul Mediului: Populația nu trebuie să risipească apa potabilă în zonele afectate de secetă | AUDIO


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu