Confidenţialitate


Liderii Coaliției au ajuns la un acord privind reforma administrației și pachetul de relansare economică. Ce altă măsuri vor mai fi adoptate de Guvern


Liderii Coaliției au ajuns la un acord privind reforma administrației și pachetul de relansare economică. Ce altă măsuri vor mai fi adoptate de Guvern

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În ședința Coaliției de luni, 23 februarie, liderii partidelor au ajuns, în unanimitate, la un acord asupra unui pachet de măsuri menite să eficientizeze administrația, să sprijine economia și să respecte angajamentele asumate de România la nivel european.

Printre principalele decizii se numără reforma administrației centrale și locale, care va fi adoptată în ședința de Guvern. Măsurile urmăresc reducerea suprapunerilor dintre instituții și eficientizarea proceselor interne, cu scopul de a oferi cetățenilor servicii mai bune și de a reduce costurile statului, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Guvernul va finaliza și pachetul de relansare economică, care va fi adoptat împreună cu reforma administrației, pentru a stimula investițiile și creșterea economică. Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei lucrează în această perioadă la ultimele detalii necesare înainte de adoptare.

Măsuri fiscale pentru clădiri vechi

În domeniul fiscal, Coaliția a decis reduceri pentru clădirile vechi: imobilele mai vechi de 100 de ani vor beneficia de o reducere de 25% la impozitul pe clădiri, iar clădirile între 50 și 100 de ani vor avea o reducere de 15%.

Reduceri pentru persoanele cu handicap

De asemenea, persoanele cu handicap vor primi facilități fiscale clare: cei cu handicap grav vor avea o reducere de 50% la impozitele pe clădiri și mașini, iar cei cu handicap accentuat vor beneficia de o reducere de 25%, cu anumite plafoane. Ministerul Finanțelor va pregăti legislația astfel încât să fie posibile și regularizările pentru cei care au plătit deja impozitele.

Aceste măsuri vin ca parte a eforturilor Coaliției de a moderniza statul, a stimula economia și a sprijini cetățenii, într-un mod transparent și eficient.


Ultimele stiri
Vremea de Paște: temperaturi mai scăzute decât în mod normal, ninsori slabe la munte și ploi neînsemnate cantitativ,…

Ce reprezintă înconjurarea bisericii pentru ortodocși? Preot: „Este modul în care ne exprimăm bucuria de a fi părtași…

România în direct. Ce vă frământă azi: prețuri, singurătate, războaie, alegeri? Prezentul sau viitorul?

Solidaritate inedită în Vrancea, înainte de sărbători: aproape 250 de tone de cartofi au fost distribuite în județ…

Țările NATO care nu au ajutat Statele Unite și au criticat operațiunea din Orientul Mijlociu ar putea fi…

Vinerea Mare: ce este Sfântul Epitaf și de ce trec credincioșii pe sub masă

Un grup de europarlamentari cere Comisiei Europene să intervină după ce Moscova ar fi trimis o echipă pentru…

Nu lăsați nesupravegheate lumânările și candelele aprinse și stingeți-le înainte de a merge la somn | Recomandările pompierilor…

Constanța: Mii de credincioși sunt așteptați să participe la slujba de Înviere în aer liber, lângă Faleza Cazinoului…

Copiii, nelipsiți din biserici la Deniile din Săptămâna Patimilor. Preotul Grigore Melnic: Glasurile lor aduc multă bucurie |…