Confidenţialitate


Liderii celor două Corei au convenit să înceapă denuclearizarea completă a Peninsulei


Liderii celor două Corei au convenit să înceapă denuclearizarea completă a Peninsulei

La finalul unui summit istoric, liderii celor două Corei au convenit să continue dialogul astfel încât să fie semnat un tratat de pace, la 65 de ani de la încheierea conflictulului militar.

După războiul dintre 1950 şi 1953, între cele două ţări surori există un simplu armistiţiu, aminteşte BBC.

La discuţii ar urma să fie cooptate SUA şi China, ambele semnatare ale documentului.

“Nu există niciun motiv să ne luptăm între noi. Suntem o singură naţiune”, a spus liderul de la Phenian. “S-ar putea ca pe parcurs să mai apară unele regrese, dificultăţi şi frustrări. Însă nu se poate ajunge la victorie fără durere”, a adăugat el.

Kim Jong-un şi Moon Jae-in au convenit, totodată, să înceapă eforturile pentru denuclearizarea completă a Peninsulei.

Vineri, într-un gest simbolic fără precedent pentru ultimele decenii, un lider nord-coreean a traversat frontiera cu Sudul.

Întrevederea s-a desfăşurat în zona demilitarizată de la graniţa dintre cele două ţări.

După numeroase amenințări și teste balistice, temutul dictator nord-coreean se arată dispus să renunţe la programul nuclear, gest care să permită ieşirea ţării sale din izolare internaţională.

După ceremoniile iniţiale, cei doi s-au aşezat, faţă în faţă, la o masă ovală din Casa Păcii şi au rostit primele alocuţiuni televizate în direct, notează Agerpres.

Moon Jae-in şi-a exprimat speranţa că “în peninsula coreeană s-ar putea să fi venit primăvara” şi a apreciat gestul curajos al lui Kim de a trece pentru prima dată frontiera cu Coreea de Sud ca pe un “simbol al păcii”. “În momentul când preşedintele Kim a trecut linia de demarcaţie militară, Panmunjom a devenit un simbol al păcii, nu al diviziunii”. “Vreau să îmi exprim din nou respectul pentru decizia preşedintelui Kim Kong Un de a face posibile convorbirile de astăzi”, a insistat liderul de la Seul.

La rândul său, Kim Jong-un a vorbit despre “recuperarea timpului pierdut”. “Declar în faţa preşedintelui Moon şi a mulţimii de jurnalişti de aici că voi purta discuţii bune cu preşedintele Moon, cu o atitudine deschisă, sinceră şi cinstită şi voi obţine un rezultat bun”, a spus el.

Ambii lideri s-au arătat încrezători în posibilitatea ca primul dialog inter-coreean la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu să producă rezultate pozitive, în urma unor “decizii curajoase”, după cum s-a exprimat preşedintele sud-coreean.

Moon Jae In va efectua, în această toamnă, o vizită la Phenian.


Ultimele stiri
Drum cu Prioritate din Vacanță de… Ziua Marinei!

Avertisment al ecomomiștilor: România are o mare problemă dacă nu atrage fondurile europene alocate. Adrian Codirlașu: Pot da…

Ialomița: Stare de alertă pentru o lună în Slobozia și patru localități din județ, după suspendarea autorizației operatorului…

Șefa Comisiei Europene, după distrugerea dronei marine în zona Neptun Deep: „Aceasta este război hibrid”. Nicușor Dan condamnă…

Ajutor pentru producătorii de cartofi de consum în 2026. Sprijin de până la 300 de euro pe hectar…

Discuții, azi, la Cotroceni, pe stadiul implementării proiectelor PNRR. Comisia Europeană avertizează România în privința legii salarizării: cheltuielile…

Sibiu: Patru persoane transportate la spital după accidentul rutier din Mediaș

Emoji-urile: îmbogățesc sau simplifică comunicarea?

Prințul Harry și Meghan ar urma să se mute din nou în Regatul Unit | AUDIO

Tulcea: Poliția de Frontieră a ridicat resturile dronei care a căzut azi-noapte în apropiere de Grindu | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează