Confidenţialitate


Lideri din întreaga lume transmit mesaje de condoleanţe după moartea lui Kofi Annan


Lideri din întreaga lume transmit mesaje de condoleanţe după moartea lui Kofi Annan

Antonio Guterres, actualul secretar general al ONU, vorbește în mesajul său de condoleanțe despre Kofi Annan ca ”o forţă care ghida către bine”, în timp ce preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a spus că ”nu vom uita niciodată privirea sa calmă şi hotărâtă, nici puterea luptelor sale”.

Vladimir Putin susține că a ”admirat sincer înţelepciunea şi curajul” lui Kofi Annan, iar premierul britanic Theresa May a adus un omagiu ”unui mare lider şi reformator al ONU”.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacționat și el la anunțul morții lui Kofi Annan. ”L-am pierdut astăzi pe Kofi Annan, fost secretar general al ONU şi laureat al Premiului Nobel. A fost un lider vizionar, o inspiraţie pentru noi toţi spre a continua să lucrăm pentru o lume mai paşnică. Eforturile sale de a reforma ONU nu vor fi uitate. Sincere condoleanţe familiei”, a transmis președintele României printr-un mesaj pe Twitter.

Originar din Ghana, Kofi Annan a fost al şaptelea secretar general al ONU. A ocupat această funcție între 1997 şi 2006. După ultimul său mandat de secretar general, Kofi Annan a ocupat poziţia de trimis special al ONU în Siria, funcţie din care a demisionat în 2012, denunţând lipsa de susţinere a marilor puteri pentru de misiunea sa.

Kofi Annan a câştigat premiul Nobel pentru Pace pentru munca sa umanitară.


Ultimele stiri
Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…

Proteste violente ale studenților în Albania. Șase persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 de tineri au fost…

Spitalul Modular din Pipera, construit în pandemie, a fost jefuit bucată cu bucată. Hoții au furat sute de…

Reacții în Parlament după negocierile pentru Guvernul Niculescu. Reprezentanții AUR și SOS România, nemulțumiți că nu sunt invitați…

Piața Victoriei. Cine vrea, de fapt, să guverneze? Răspunde Ludovic Orban, fost prim-ministru

O nouă specie de dinozaur carnivor, descoperită după ce cercetătorii au studiat o fosilă păstrată într-un sertar timp…

CFR caută artiști pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord. Înscrierile voluntarilor se…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează