Confidenţialitate


Licitația pentru realizarea autostrăzii Ploiești-Brașov, lansată luni


Licitația pentru realizarea autostrăzii Ploiești-Brașov, lansată luni

Licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti – Braşov, în parteneriat public-privat, va fi lansată luni, a anunţat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

“Mă bucur să anunţ că, luni, se va lansa licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti – Braşov, în parteneriat public-privat, un proiect aşteptat de mult timp şi pentru care Guvernul a făcut eforturi în ultimele luni. În termen de 30 de zile, investitori români şi străini pot depune ofertele, iar tipul licitaţiei va fi selecţia competitivă. Vor urma negocieri cu investitorii selectaţi, astfel încât în luna decembrie estimăm semnarea acordului de parteneriat public-privat pentru realizarea acestei autostrăzi”, a declarat Dăncilă, joi, la Palatul Victoria, notează Agerpres.

Potrivit şefei Executivului, autostrada va trece prin apropierea localităţilor Ploieşti, Băicoi, Câmpina, Comarnic, Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal şi Râşnov.

 


Ultimele stiri
Ministrul Apărării merge la Bruxelles pentru două reuniuni. Va avea întâlniri bilaterale cu oficiali ai NATO și UE

Curtea Constituţională ar putea amâna pentru a cincea oară o decizie privind legea pensiilor magistraților | AUDIO

Zece oameni au murit în urma unui atac armat într-o școală din vestul Canadei | AUDIO

Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani, descoperită în timpul…

Instanța Supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE privind legea pensiilor magistraților. CCR ar putea amâna următoarea…

Premierul Ilie Bolojan: Absolvenții de Medicină care au beneficiat de pregătire la buget și de rezidențiat plătit de…

Sociologul Vladimir Ionaș: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, pentru că nu știu dacă își va mai…

Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…

Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…