Confidenţialitate


Liberalii, în ședințe organizate la Poiana Brașov


Liberalii, în ședințe organizate la Poiana Brașov

Delegați ai Partidului Național Liberal se reunesc la Poiana Braşov.

Liga Aleşilor Locali va avea loc joi, la ora 16.00, cu participarea celor 1.200 de edili liberali.

Consiliul Naţional al PNL este programat vineri, cu începere de la ora 10.00.

Lucian Bode va fi numit secretar general al partidului. Dan Motreanu şi Virgil Popescu s-au înscris în cursa pentru funcţia de prim-vicepreşedinte.

Ben Oni Ardelean, Vergil Chiţac, Virgil Guran şi Sorin Moldovan își dispută funcția de vicepreşedinte.

La 10 aprilie, Nicolae Ciucă era ales președinte al PNL într-un congresul extraordinar organizat după demisia lui Florin Cîțu.


Ultimele stiri
Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene