Confidenţialitate


Opoziţia depune în Parlament moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă


Opoziţia depune în Parlament moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă

Partidul Național Liberal depune miercuri, în Parlament, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de social-democrata Viorica Dăncilă.

Preşedintele PNL a anunţat luni că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi depusă pe 20 iunie, adăugând că orice parlamentar care nu va susţine acest demers “nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea”, relatează Agerpres.

“Orice parlamentar, indiferent în ce partid politic se găseşte, va fi supus unui examen de conştiinţă – vrea binele acestei ţări, vrea ca România să revină pe drumul cel bun, îşi doreşte un nou început pentru România care să permită reaşezarea României pe baze democratice şi cu statutul de ţară europeană şi de membră a NATO sau preferă ca lucrurile să continue aşa cum merg astăzi. Orice parlamentar trebuie să treacă acest examen de conştiinţă, orice parlamentar care nu va susţine moţiunea de cenzură nu este altceva decât un lacheu al lui Dragnea şi, de fapt, acceptă ca Dragnea să-şi bată joc de România şi acceptă ca România să fie scoasă de pe traiectoria normală de dezvoltare, democraţie, apartenenţă la UE şi la NATO”, a declarat Ludovic Orban, după şedinţa Biroului Executiv al formațiunii.

Șeful PNL nu a vrut să precizeze numărul de senatori şi deputaţi care au semnat moţiunea până în prezent, arătând că s-au purtat discuţii cu toate grupurile parlamentare şi cu foarte mulţi parlamentari şi că acestea continuă.


Ultimele stiri
Dominic Fritz, despre guvernul Niculescu: „Este clar un guvern PSD când vorbim de voință politică, vopsit cu câteva…

Premierul Luca Niculescu și echipa de miniștri au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni: „nu va fi…

Covasna: Muzeul „Steaua Roșie”, care reconstituie viața în comunism, inaugurat la Sfântu Gheorghe. Acces gratuit în perioada 23–25…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: Procurorii spun că elevul de 13 ani a acționat premeditat…

PNL avertizează PSD „să nu împingă din nou țara pe un drum greșit” : „Din acest moment, răspunderea…

Premierul Luca Niculescu, primele declarații după învestirea Guvernului: „Ne apucăm imediat de treabă. Prima ședință de guvern va…

Guvernul Niculescu a fost învestit de Parlament. S-au înregistrat 280 de voturi favorabile instalării Executivului. Premierul Luca Niculescu:…

Constanța: Percheziții DNA la Confort Urban, firma Primăriei. Legătura cu dosarul procurorilor cercetați pentru mită și șantaj |…

Agheasmă, busuioc și tămâie pentru Luca Niculescu, oferite în Parlament de liderul grupului PACE. Cum a reacționat premierul…

Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează