Confidenţialitate


Liberalii caută sprijin politic pentru formula lor de guvern


Liberalii caută sprijin politic pentru formula lor de guvern

Liderii liberali discută cu ceilalţi lideri ai partidelor care au dărâmat Guvernul PSD pentru a afla dacă şi cine vrea să facă parte din noul cabinet.

În funcţie de dorinţa fiecărui lider de partid, se va şti şi cine şi ce ministere va conduce.

Dacă niciun alt partid nu vrea să i se alăture PNL, atunci liberalii au deja o listă cu posibili miniştri.

Ministerul de Externe ar urma să includă și portofoliul Afacerilor Europene și cel al Relației cu Românii de Pretutindeni, iar cel care va conduce acest minister ar putea fi Bogdan Aurescu, consilier prezidenţial pe politică externă și fost ministru de Afaceri Externe, susțin surse politcie pentru Mediafax.

La Ministerul Dezvoltării, ar putea fi numit Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, iar Florin Cîțu, liderul senatorilor PNL ar putea ajunge ministru al Finanţelor. De altfel, acest minister ar putea fi comasat cu Ministerul Economiei, cel al Energiei, ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, dar și Turismul, mai spun aceleași surse.

Ovidiu Raețchi, vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților este luat în calcul pentru funcția de ministru al Apărării, iar profesorul universitar Bogdan Glăvan ar putea conduce Ministerul Fondurilor Europene.

Deputatul PNL, Dan Vîlceanu ar putea fi numit ministru al Muncii, iar Lucian Bode, fost ministru al Economiei ar putea conduce Ministerul Transporturilor.

Între timp, liderul PNL s-a întâlnit cu guvernatorul Băncii Naţionale, discutând despre situația economică a țării.

Preşedintele Klaus Iohannis ar urma să anunţe, marți, numele persoanei însărcinate să formeze noul guvern.

Potrivit unor surse politice liberale, cel mai probabil, preşedintele PNL, Ludovic Orban, va fi cel ales să formeze un nou guvern şi să administreze ţara până la alegerile parlamentare.

Înainte de a face anunţul, şeful statului are programate noi discuții cu liderul Pro România, Victor Ponta, cu cel al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi cu preşedintele PMP, Eugen Tomac.

Tot uni, şeful statului se va întâlni şi cu reprezentanţii minorităţilor.

Marți dimineaţă, Klaus Iohannis va discuta despre alegerea sa pentru funcţia de premier cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, cu preşedintele USR, Dan Barna, şi cu cel al UDMR, Kelemen Hunor.

 


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează