Confidenţialitate


Leul își continuă devalorizarea în raport cu Euro


Leul își continuă devalorizarea în raport cu Euro

Cursul anunțat joi de BNR este și mai slab comparativ cu cel afișat în urmă cu o zi, când leul românesc ajungea la cea mai slabă cotație din istorie față de moneda unică europeană.

Moneda europeană s-a situat la închiderea ședinței BNR la 4,6764 lei, în condițiile în care miercuri a încheiat ziua cu 4,6722 lei.

Leul s-a întârit față de dolar recăpătând joi 0,56% din valoarea monedei americane. BNR a cotat dolarul SUA la 4.0573 lei.

Cursurile valutelor incluse în lista publicată de BNR au la bază cotaţii ale societăţilor bancare autorizate să efectueze operaţiuni pe piaţa valutară. Datele anunțate de BNR nu implică obligativitatea utilizării cursurilor valutelor şi aurului în tranzacţii efective de schimb valutar şi înregistrări contabile.

Care ar fi cauza pentru cel mai slab leu din istorie în raport cu euro?

În urmă cu o zi, la Știrile Europa FM, consilierul fiscal Adrian Bența explica:

„Firmele plătesc datoriile pentru mărfurile cumpărate înainte de sărbători.  De sărbători am avut o abundență de cumpărări.

Toate aceste mărfuri generează datorii către furnizori externi. Datoria se plătește în valută și ai nevoie de valută. Iar valuta e o marfă, ai nevoie de mai mulți euro și cursul crește”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cursul de schimb în ultimele 5 zile

4 ian 7 ian 8 ian 9 ian 10 ian
Dolarul australian AUD 2,8827 2,9050 2,9050 2,9231 2,9143
Leva bulgărească BGN 2,3851 2,3844 2,3862 2,3889 2,3910
Dolarul canadian CAD 3,0413 3,0508 3,0702 3,0816 3,0706
Francul elveţian CHF 4,1423 4,1495 4,1584 4,1614 4,1537
Coroana cehă CZK 0,1820 0,1824 0,1821 0,1824 0,1825
Coroana daneză DKK 0,6247 0,6245 0,6250 0,6257 0,6264
Lira egipteană EGP 0,2285 0,2275 0,2271 0,2278 0,2265
Euro EUR 4,6647 4,6634 4,6670 4,6722 4,6764
Lira sterlină GBP 5,1873 5,1919 5,2029 5,1919 5,1724
100 Forinţi maghiari HUF 1,4517 1,4515 1,4516 1,4525 1,4541
100 Yeni japonezi JPY 3,7906 3,7629 3,7506 3,7468 3,7506
Leul moldovenesc MDL 0,2389 0,2389 0,2391 0,2379 0,2376
Coroana norvegiană NOK 0,4729 0,4754 0,4773 0,4782 0,4793
Zlotul polonez PLN 1,0851 1,0859 1,0849 1,0871 1,0870
Rubla rusească RUB 0,0600 0,0606 0,0608 0,0609 0,0605
Coroana suedeză SEK 0,4551 0,4559 0,4582 0,4564 0,4568
Lira turcească TRY 0,7567 0,7577 0,7453 0,7400 0,7426
Dolarul american USD 4,0920 4,0766 4,0772 4,0803 4,0573
Randul sud-african ZAR 0,2898 0,2923 0,2907 0,2921 0,2919
Realul brazilian BRL 1,0893 1,0972 1,0915 1,0988 1,1023
Renminbi-ul chinezesc CNY 0,5960 0,5949 0,5950 0,5972 0,5977
Rupia indiană INR 0,0587 0,0585 0,0581 0,0578 0,0575
100 Woni sud-coreeni KRW 0,3645 0,3642 0,3620 0,3641 0,3627
Peso-ul mexican MXN 0,2089 0,2094 0,2101 0,2110 0,2109
Dolarul neo-zeelandez NZD 2,7387 2,7530 2,7463 2,7608 2,7523
Dinarul sârbesc RSD 0,0394 0,0394 0,0394 0,0395 0,0395
Hryvna ucraineană UAH 0,1477 0,1475 0,1454 0,1449 0,1434
Dirhamul Emiratelor Arabe AED 1,1140 1,1098 1,1100 1,1109 1,1046
Kuna croată HRK 0,6275 0,6274 0,6281 0,6288 0,6299
Bahtul thailandez THB 0,1276 0,1273 0,1270 0,1274 0,1270
Gramul de aur XAU 169,8098 169,2077 168,2768 168,0226 168,5728
DST XDR 5,6909 5,6773 5,6788 5,6834 5,6709

Ultimele stiri
Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează