Confidenţialitate


Legea salarizării: Guvernul va da un punct de vedere pentru ca proiectul să intre în dezbaterea Parlamentului


Legea salarizării: Guvernul va da un punct de vedere pentru ca proiectul să intre în dezbaterea Parlamentului

Guvernul va da, în ședința de vineri, un punct de vedere la proiectul legii salarizării unitare, pentru ca acesta să poată intra în dezbaterea Parlamentului.

Chiar dacă proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii, condus de Lia Olguța Vasilescu, acesta nu a fost înaintat de Executiv către Parlament, ci a fost asumat de parlamentarii de la PSD și ALDE. În aceste condiții este nevoie de acest punct de vedere al Executivului.

La începutul ședinței de Guvern, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, dar și premierul Sorin Grindeanu au declarat că punctul de vedere va fi unul pozitiv, dar cu unele observații.

”Dăm astăzi acest punct de vedere la solicitarea Senatului, astfel încât să intrăm în calendarul normal de aprobare, până la sfârşitul sesiunii parlamentare, a acestei legi. E o măsură pe care noi o avem prinsă în programul de guvernare. Punctul de vedere al nostru este unul pozitiv, dar cu observaţii”, a declarat premierul Sorin Gindeanu.

Ulterior, Olguţa Vasilescu a declarat că sunt observații la legea salarizării unitare de la Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, cel al Dezvoltării și de la Ministerul Muncii.

Nu e însă clar care sunt observațiile Ministerului Muncii, în condițiile în care chiar ministrul Olguța Vasilescu a prezentat parte din acest proiect al salarizării unitare.

Olguța Vasilescu a adăugat că, odată cu acest aviz al Guvernului, legea va putea intra în dezbaterea parlamentarilor chiar de săptămâna viitoare.

”Urmează să votăm astăzi avizul favorabil pentru a intra săptămâna viitoare în procedurile parlamentare, mai precis la Senatul României. S-au depus observaţii pe lege de către ministerele Justiţiei, Finanţelor, Dezvoltării şi al Muncii. Toate aceste observaţii vor fi transmise Parlamentului. Legea respectă programul de guvernare şi ţintele asumate în acest program. Desigur că ea poate suferi modificări la Parlament, dar nu credem că vor fi de natură să modifice şi principiile din această lege. Iniţiatori au fost în permanent contact cu ministerele de resort şi s-a colaborat foarte bine. Noi sperăm să fie adoptată până la data de 1 iulie, aşa cum este prevăzut şi în programul nostru de guvernare. De altfel, faptul că ea a fost transmisă direct Parlamentului şi nu a fost asumată prin Guvern ca şi proiect de lege scuteşte cu o lună de zile toate termenele de adoptare”, a declarat Olguţa Vasilescu.

 

 


Ultimele stiri
Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul?

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…

Israel a primit aprobarea pentru a participa la ediția din 2026 a concursului Eurovision. Patru televiziuni publice anunță…

Ungaria: Viktor Orban anunță creșterea cu 11% a salariului minim în 2026 | AUDIO

Statele Unite permit tranzacţiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei până la sfârşitul lunii aprilie

Neamț: Autocamion cuprins de flăcări în mers, în comuna Pipirig | VIDEO

Diana Buzoianu exclude varianta demisiei după criza apei de la Paltinu: „În acest caz nu există nicio urmă…