Confidenţialitate


Legea prin care evazioniștii scapă de închisoare dacă plătesc integral prejudiciul, constituțională


Legea prin care evazioniștii scapă de închisoare dacă plătesc integral prejudiciul, constituțională

Legea care prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii, în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul, este constituțională, au decis, cu majoritate de voturi, judecătorii CCR.

„Cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate (după conexarea celor trei sesizări cu același obiect formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, de Guvernul României și de Avocatul Poporului) și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile Legii privind modificarea și completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale”, transmite CCR.

Concret, printre modificările aduse legii se arată că „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă”.

Legea merge acum la promulgare.

Foto: Inquam Photos/George Calin

Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează