Confidenţialitate


Ceremonie publică pentru promulgarea legii prin care se înfiinţează Muzeului Holocaustului


Ceremonie publică pentru promulgarea legii prin care se înfiinţează Muzeului Holocaustului

Legea pentru înfiinţarea Muzeului Holocaustului va fi promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis într-o ceremonie publică.

După mai multe controverse legate de locul unde va funcţiona viitorul muzeu, s-a stabilit că acesta va fi amenajat pe Calea Victoriei, la nr 218, într-o clădire inaugurată în 1947, ca sediu de birouri și locuințe pentru angajații celei mai mari firme din țară la vremea aceea, care producea anvelope.

Clădirea în care va funcţiona Muzeul Holocaustului a fost realizată între 1943-1946 de arhitectul Octav Doicescu.

A adăpostit sediul firmei „Banloc-Goodrich“, care producea anvelope. Iar în perioada comunistă, în clădire a funcționat un institut de cercetări.

Inițial au fost informații că urma ca muzeul să fie construit în grădina Muzeului Antipa. O altă variantă era pe strada Lipscani – dar ambele au fost respinse.

Holocaustul s-a manifestat în România între 1937 – odată cu primele legi antievreieşti, ale guvernului Goga-Cuza – 23 august 1944.

Termenul s-a referit inițial doar la exterminarea evreilor, dar atrocitățile i-au inclus și pe romi, persoane cu dizabilități, dar și membrii unor secte religioase.

Muzeul are ca scop prezentarea şi promovarea istoriei culturii şi tradiţiilor comunităţii evreieşti din România.

Este pentru a doua oară când preşedintele Iohannis promulgă o lege într-o ceremonie publică. S-a mai întâmplat anul trecut, pentru Legea privind construcția autostrăzii Iași – Târgu Mureș.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează