Confidenţialitate


Legea dării în plată a fost adoptată de Camera Deputaților


Legea dării în plată a fost adoptată de Camera Deputaților

Legea dării în plată a fost adoptată de Camera Deputaților, cu majoritate de voturi. Au fost 207 voturi pentru, o abținere și un vot împotrivă.

Proiectul va fi trimis la Cotroceni pentru promulgare.

Legea a fost aprobată în aplauzele sălii. Anterior, parlamentarii au votat favorabil legea pe articole.

Toţi deputaţii au recomandat, în timpul dezbaterii, adoptarea legii, astfel încât românii care întâmpină dificultăți financiare pot scăpa de creditul ipotecar, după ce vor preda casa cumpărată.

Plafonul maxim pentru suma împrumutată de la bancă pentru achiziţia locuinţei este de 250.000 de euro, iar programul Prima Casă a fost eliminat din lege.

Legea se va aplica pentru cei care au luat creditul pentru achiziţia unei locuinţe sau a unui teren pe care să se construiască locuinţa, chiar şi în cazul creditelor de nevoi personale cu ipotecă. Aceștia trebuie să demonstreze că este singura lor casă și că locuiesc în ea.

Deputaţii jurişti au votat aplicarea legii şi persoanelor care sunt executate silit de către bănci. Dacă acestea depun o solicitare, în cazul lor se vor sista popririle pe alte bunuri, în cazul în care acestea există.

 


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează