Confidenţialitate


Legea clemenței față de evazioniști, neconstituțională


Legea clemenței față de evazioniști, neconstituțională

Magistraíi constituíonali au admis, miercuri, sesizarea PNL, PMP şi USR privind legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede ca dacă unul dintre inculpaţi achită prejudiciul integral plus 20%, toţi acuzaţii scapă de urmărirea penală.

Deputaţii PNL, PMP şi USR au sesizat, la 27 decembrie Curtea Constituţională, asupra modificării aduse Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, considerând că acestea încurajează astfel de fapte, amintește Mediafax.

Potrivit sesizării depuse la CCR, prin modificările aduse legii se creează un cadru juridic “privilegiat” în cazul persoanelor care săvârşesc infracţiuni de evaziune fiscală, “de natură a încuraja astfel de fapte antisociale şi nu de a descuraja evaziunea fiscală, respectiv prejudicierea statului şi, implicit, a contribuabililor”.

Deputaţii au adoptat pe 19 decembrie iniţiativa cu 188 voturi “pentru”, 38 “împotrivă” şi trei abţineri.

„În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale”, prevede proiectul legislativ.

De asemenea, iniţiativa prevede că „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală.În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale”.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează