Confidenţialitate


Legea care prevede că mașinile de poliție cu radar trebuie presemnalizate, în analiza CCR


Legea care prevede că mașinile de poliție cu radar trebuie presemnalizate, în analiza CCR
Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa, marţi, o decizie cu privire la sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate.

Şeful statului invocă, în sesizare, neclaritatea textelor cu privire la presemnalizarea maşinilor de poliţie, notează Agerpres.

“Considerăm că această soluţie legislativă se îndepărtează de la scopul instituirii normei, respectiv acela de a conduce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere. (…) Apreciem că activităţile poliţiei rutiere de aplicare a legii privind respectarea vitezei legale de circulaţie nu trebuie să se rezume la acţiuni vizibile şi presemnalizate, în caz contrar aceasta urmând a se afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi atribuţiile prevăzute de lege”, spune Klaus Iohannis.

El subliniază că norma potrivit căreia procesul verbal de constatare a contravenţiilor este lipsit de nulitate, iar poliţistul este sancţionat dacă radarul nu este presemnalizat corespunzător este lipsită de previzibilitate, întrucât poliţia rutieră are, potrivit legii, numai obligaţia de a solicita instalarea de panouri, iar sancţionarea poliţistului este relaţionată de un aspect ce nu are legătură cu atribuţiile sau conduita acestuia.

Preşedintele Iohannis precizează că legea criticată adaugă noi cazuri de nulitate a procesului verbal de constatare a contravenţiei, distinct de cele prevăzute de cadrul general în materie.

Şeful statului spune că prevederea conform căreia “constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei”, constituie un paralelism legislativ, având în vedere că toate cazurile de sancţionare a contravenţiilor săvârşite prin depăşirea limitelor de viteză prevăd că depăşirea limitelor de viteză este “constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”. În acest context, el arată că aceste dispoziţii încalcă standardele de claritate şi predictibilitate a legii ce reprezintă o cerinţă de rang constituţional.

De asemenea, preşedintele Iohannis consideră că prevederile referitoare la posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în cel mult două zile lucrătoare încalcă dispoziţiile referitoare la standardele de claritate şi predictibilitate a legii, în contextul în care a intrat în vigoare legea care stabileşte acest termen la 15 zile.


Ultimele stiri
Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează