Confidenţialitate


Legea care îi scapă pe evazioniști de închisoare, adoptată de Parlament


Legea care îi scapă pe evazioniști de închisoare, adoptată de Parlament

În ultima zi a actualei legislaturi, PSD a introdus pe ordinea de zi și a forțat adoptarea controversatei legi care îi scapă pe evazioniști de închisoare.

Actul normativ a fost adoptat cu ajutorul Pro România și ALDE, aliați tradiționali ai PSD, care la alegerile din 6 decembrie nu au mai intrat în Parlament.

Legea a fost inițiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, supranumit ”Mitralieră”, și prevede că cei inculpați pentru evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, infracțiune care în prezent se pedepsește cu închisoarea, scapă doar cu amendă dacă achită integral prejudiciul.

Mai mult, dacă aceste persoane dau și 20% în plus față de cât au furat, fapta nu se mai pedepsește deloc, indiferent de cuantumul evaziunii.

Prevederile legii se aplică persoanelor acuzate de evaziune fiscală, care pot returna ceea ce au furat atât în timpul urmăririi penale, cât și în timpul judecății. Condiția este să o facă înaintea pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive.

Inițiativa a intrat în dezbaterea parlamentară la finalul lui 2017, pe vremea când PSD era condus de Liviu Dragnea, între timp condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.

Adoptată în iarna lui 2018, cu voturile PSD, ALDE și UDMR, legea a fost atacată la Curtea Constituțională de PNL, USR și PMP.

În aprilie anul trecut, CCR – cu majoritate de voturi – a declarat legea neconstituțională, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe cei de la PSD să o voteze din nou în Parlament.


Ultimele stiri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică

Crimă Cenei/ 15 ani detenţie pentru unul dintre adolescenţii acuzați de crimă şi daune de peste 1 milion…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează