Laura Codruța Kovesi – pusă sub urmărire într-un al doilea dosar penal: Acuzația este că aș fi coordonat un grup infracțional organizat cu procurorii în DNA

Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat  după ce a ieşit de la audierile de la Secţia de investigare a magistraţilor, că a aflat că este învinuită într-un al doilea dosar.

“În primul dosar, despre care ştiţi deja, am fost împiedicată să dau declaraţii. (…) Am întrebat dacă pot să plec şi să aştept citaţia, mi-a zis că nu, au intrat, cred, 9 sau 10 avocaţi în birou, şi mi-a spus (procurorul – n.r.) că sunt învinuită în alt dosar. Moment în care am spus că nu am fost citată legal decât într-un singur dosar, nu am avut posibilitatea să îmi angajez un avocat. (…) Nu ştiu care este urgenţa de nu pot să fiu chemată în altă zi, a spus că nu îl interesează, că ea poate să mă citeze când doreşte. Mi-a adus la cunoştinţă o învinuire că aş fi coordonat un grup organizat în DNA cu procurori care au făcut o trimitere în judecată”, a afirmat Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit Mediafax, este vorba de dosarul procurorilor de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu și Lucian Onea. În acest dosar, Onea și Negulescu sunt sub control judiciar. În ianuarie, secția de investigare a infracțiunilor din justiție ceruse – fără succes – CSM să încuviințeze reținerea și arestarea preventivă a celor doi procurori. Lucian Onea și Mircea Negulescu i-au anchetat pe fostul deputat Sebastian Ghiţă, pe fostul premier Victor Ponta sau pe fostul primar al Ploiestiului, Iulian Bădescu. Vlad Cosma, fost deputat PSD, i-a acuzat pe procurori că ar fi fabricat dosare şi că l-ar fi forţat să facă denunţuri împotriva lui Sebastian Ghiţă. Scandalul iscat la DNA Ploieşti a fost unul dintre motivele pentru care Tudorel Toader a cerut – și a obținut – demiterea Codruței Kovesi de la conducerea Direcției Anticorupție.

Laura Codruța Kovesi a mai spus că dosarele în care este vizată nu reprezintă o coincidență deoarece, potrivit acesteia, se desfășoară o campanie de hărțuire a sa, care durează de doi ani de zile.

„Nu este nicio coincidență. E în continuare o etapă din această campanie de hărțuire. Am 47 de acțiuni disciplinare. În alte situații procurorii acestei secții nu au comunicat câte dosare sunt în lucru, dar am aflat din spațiul public că sunt 18 dosare. Șe știa că este un vot pentru procedura de procuror european. Nu cred că este o coincidență. Imaginați-vă că am stat într-un birou și polițiștii îmi aduceau la cunoștință că mi s-a închis plângerea în timp ce veneau alte acuzații”, a declarat fosta șefă DNA.

Laura Codruța Kovesi a subliniat că nu este vinovată pentru nicio faptă de care este acuzată.

„Din perspectivă managerială tot ce puteam să fac cu instrumentele pe care le-am avut la dispoziție am făcut. Am revocat procurori. Am dispus controale prin intermediul adjuncților mei. Și din interiorul și din afara instituției nu mi-au semnalat că sunt probleme. Categoric, vă spun că nu sunt vinovată pentru niciuna dintre faptele care mi se impută. Ei trebuie să dovedească că sunt vinovată, eu o să dovedesc că sunt nevinovată. Toată treaba aceasta are legătură cu candidatura mea”, a mai spus Kovesi.

Întrebată dacă este o rușine în Parlamentul European faptul că este acuzată în România, că este mândră de activitatea ei și de rezultatele pe care le-a obținut, subliniind, totodată că nu este singura țintă, ci mai sunt procurori care au plângeri pe numele lor.

Eu sunt foarte mândră de activitatea mea și de rezultatele mele. În Europa sunt foarte apreciată. Am primit premii. Rezultatele sunt indiscutabile în istoria celor două instituții. Dacă vorbim de rușine și nerușine, pot să vă spun că activitatea procurorilor este foarte apreciată la nivel european. Ca atare sunt foarte mândră de activitatea mea. (…) Cred că nu sunt singura țintă. Cred că sunt foarte multe alte persoane, procurori care sunt ținte. Sunt colegii împotriva cărora s-au făcut plângeri. Pentru ce? Că și-au făcut treaba”, a subliniat Laura Codruța Kovesi, la ieșirea din Secția de anchetare a magistraților.

Ce spune Laura Codruța Kovesi despre revocarea mandatului de arestare al lui Sebastian Ghiță?

Revocarea mandatului de arestare nu înseamnă achitare. Așteptăm soluțiile definitive. Eu nu comentez situația altor persoane. Eu comentez situația mea și vă spun că niciodată nu am discutat cu Sebastian Ghiță despre extrădare. Nu am cerut bani nici de la el, nici de la alții. Iar acest acuzații sunt fabulații și sunt contrazise de comunicate oficiale”, a declarat fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS