Confidenţialitate

Laura Codruța Kovesi, despre fuga infractorilor din România: Este rolul Ministerului Justiției să acționeze. Competențele noastre nu vizează aceste aspecte | VIDEO

Fuga din România a infractorilor condamnați este un alt subiect comentat de șefa EPPO în emisiunea Piața Victoriei. Chiar dacă nu are atribuții în astfel de cazuri, Laura Codruța Kovesi spune că cei care pot lua măsuri pentru ca infractorii să nu mai scape nepedepsiți sunt Ministerul Justiției și Parlamentul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ioana Ene Dogioiu: Există o situație foarte deranjantă pentru statul român și cu care s-ar putea confrunta în curând și EPPO în privința unui anchetat condamnat al Parchetului European. Și anume acest fenomen al fugarilor condamnați români – deja lista este lungă – care își găsesc adăpost în special în Grecia, mai puțin, dar mai ales în Italia. Acolo este un adevărat exod. Din punctul dumneavoastră de vedere, ce se poate face pentru a opri acest fenomen și mă refer și la ce se poate face în țară, în România, dar și ce se poate face la nivel european?

Laura Codruța Kovesi: „În principiu, în această chestiune cred că este rolul Ministerului Justiției să acționeze și am văzut în spațiul public câteva intervenții ale ministrului Predoiu pe acest subiect. Competențele noastre nu vizează aceste aspecte.

Dacă vorbim despre legislația națională, există anumite instrumente care pot fi folosite în a preveni plecarea unor persoane în străinătate. Există acea posibilitate a controlului judiciar. Dar, desigur, acest lucru trebuie analizat de procuror, de judecător.

Este limitat în timp. Deci, există câteva instrumente, poate acelea ar trebui mai mult examinate și văzut dacă se poate face ceva, iar la nivel european, așa cum am spus, sunt întâlniri la Consiliul JAI – Justiție și Afaceri Interne – și acesta este rolul Ministerului Justiției de a discuta și a pune în discuție aceste probleme”.

Laura Codruța Kovesi: Italia, un exemplu de cooperare atât cu autoritățile naționale, dar este și un exemplu în ceea ce privește nivelul de detectare a infracțiunilor și eficiența procurorilor

Ioana Ene Dogioiu: Cum lucrați cu Italia?

Laura Codruța Kovesi: „Noi lucrăm foarte bine. Este un exemplu de cooperare atât cu autoritățile naționale, dar este și un exemplu în ceea ce privește nivelul de detectare a infracțiunilor și eficiența procurorilor, în special în ceea ce privește recuperarea prejudiciilor.

Începând cu atitudinea, determinarea și profesionalismul lor și terminând cu instrumentele pe care le au… Și, mai mult decât atât, este cred că un model de excelentă cooperare între ceea ce înseamnă poliție și Parchet, pentru că unul dintre principalii parteneri ai Parchetului European este Guardia di Finanza – care și-a reorganizat practic toată activitatea instituției în funcție de organizarea teritorială a EPPO – noi avem 5 birouri în Italia – în așa fel încât în dosarele EPPO tot timpul să fie polițiști din Guardia di Finanza care să sprijine anchetele.

La fel este și în Germania. Deci dacă ar fi să dau cele mai bune exemple de cooperare și eficiență în ceea ce privește acest tip de investigație sunt Italia și Germania. După care aș spune România. Deci aș pune România în top 3, dar în special în ceea ce privește profesionalismul și eficiența și excelența investigatorilor pe care noi îi avem”.

Laura Codruța Kovesi: Infractorii profită de vulnerabilitățile sistemului legislativ

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Șefa EPPO mai spune că întotdeauna infractorii încearcă să fie cu un pas înaintea autorităților și caută să scape neprinși. Se întâmplă și la nivel european, nu doar în Romania.

Ioana Ene Dogioiu: Și totuși, iată că în Italia își găsesc adăpost infractorii României, inclusiv cei anchetați de DNA pe vremea când erați dumneavoastră procuror șef DNA.

Laura Codruța Kovesi: „Da, profită de vulnerabilitățile sistemului legislativ și, probabil, acesta este un subiect care excede competenței mele, care poate fi discutat și rezolvat. Aceasta este o tendință pe care noi o observăm și în dosarele noastre. Întotdeauna, cel puțin pe ceea ce înseamnă frauda cu TVA observăm că grupurile organizate au întotdeauna un nucleu foarte puternic în ceea ce privește consultanța financiară și legală.

Deci au, într-unul dintre cazurile pe care noi le-am investigat a existat un grup organizat care a fost constituit doar în acest scop. Unde este statul cel mai potrivit să deschizi companii foarte repede? Unde este statul cel mai potrivit să rămâi nedectat? Să plătești taxele cele mai mici? Să comți fraude și să nu fi prins? Infractorii se adaptează, sunt foarte flexibili, au resurse materiale. Când vine vorba de cooperarea instituțiilor observăm că lucrurile sunt puțin diferite”.

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei” aici

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Laura Codruța Kovesi, despre dosarul achiziției vaccinurilor anti-COVID și dosarul BMW-urilor pentru Poliția Română: Sunt în lucru. Vom oferi informații când vom putea | VIDEO