Confidenţialitate


Laura Codruța Kovesi: ”Cred că acest vot este de fapt o recunoaștere a activității întregului sistem de justiție din România” – AUDIO


Laura Codruța Kovesi: ”Cred că acest vot este de fapt o recunoaștere a activității întregului sistem de justiție din România” – AUDIO

”Cred că acest vot este de fapt o recunoaștere a activității întregului sistem de justiție din România. Sper ca această procedură să se finalizeze cât mai repede și să avem o decizie oficială în curând”, a declarat, în direct la Europa FM, Laura Codruța Kovesi.

„Sper ca această numire să reprezinte pentru toţi magistraţii o motivare să continue ceea ce s-a început şi s-a făcut bun, în special mă refer la lupta anticorupţie. Să fie un motiv ca să apere în continuare justiţia, să reziste împotriva presiunilor şi a hărţuirilor atunci când acestea au loc.

Mai cred că o astfel de reuşită, dacă se va finaliza, va fi un semn că în ciuda tuturor obstacolelor, în cele din urmă profesionalismul şi consecvenţa sunt cele ma importante pentru a reuşi”, a continuat Laura Codruța Kovesi.

Consiliul Uniunii Europene a votat joi pentru numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european, potrivit surselor Europa FM. Au fost 17 voturi pentru, din 22.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează