Confidenţialitate


Laburistul Sadiq Khan, primul primar musulman al Londrei


Laburistul Sadiq Khan, primul primar musulman al Londrei

Laburistul Sadiq Khan a câştigat scrutinul pentru postul de primar al oraşului Londra, în faţa conservatorului Zac Goldsmith. Conform rezultatelor parţiale prezentate de presa britanică, el a obţinut 44% din voturi, iar conservatorul Zac Goldsmith, 35%.

Candidatul Partidului Ecologist a obţinut 6% din voturi, liberal-democraţii 5%, iar Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), 4%, scrie The Guardian.

Sadiq Khan, în vârstă de 45 de ani, s-a născut în 1970, într-o familie pakistaneză recent imigrată în Regatul Unit. El a crescut într-un bloc de locuinţe sociale la Tooting, un cartier popular din sudul Londrei, împreună cu cei şase fraţi şi sora sa. Tatăl său era şofer de autobuz, iar mama sa croitoreasă.

S-a inscris în politică la 15 ani. În 2008, Gordon Brown îi oferă postul de ministru însărcinat cu Comunităţile, iar în anul următor pe cel de ministru al Transporturilor. El devine primul musulman care face parte din cabinetul unui premier britanic.

Acum, după rezultatele parțiale devine și primul musulman primar al Londrei. Sadiq Khan a promis o politică socială. El vrea să construiască mai multe locuinţe accesibile şi să îngheţe tarifele transporturilor timp de patru ani.


Ultimele stiri
Luca Niculescu a depus la Parlament lista cu Guvernul pentru care va cere votul de învestitură și programul…

Care sunt prioritățile viitorului Executiv. Luca Niculescu: „Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în…

Oana Țoiu: Luca Niculescu va fi un premier cu „putere de împrumut”. Rolul premierului desemnat în aderarea României…

Picnic în Familie revine cu o ediție specială de Halloween, pe 24 octombrie

Franţa: Premierul denunţă transformarea protestelor elevilor într-o „mişcare de violenţe urbane”

Guvernul demis nu poate aloca bani pentru restanțele salariale ale magistraților. Motivul invocat de Palatul Victoria | AUDIO

Dr. Teodor Holhoș, la „La Drum cu Europa FM”: „Am riscat totul și am pus banii de nuntă…

Cei cinci membri ai echipajului de pe nava „Wide Trader”, transportați la spital, sunt cooperanți. Continuă operațiunile pentru…

Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică | AUDIO

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Reacția Executivului: „Guvernul interimar nu poate…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează