Confidenţialitate


Laburiștii lui Timmermans câștigă europarlamentarele din Olanda


Laburiștii lui Timmermans câștigă europarlamentarele din Olanda

Partidul Laburist a obţinut o victorie surprinzătoare în alegerile europarlamentare desfăşurate, joi, în Olanda.

Formațiunea lui Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte în exercițiu al Comisiei Europene, își adjudecă peste 18% din sufragii, relatează Agerpres, citând AFP şi Reuters.

Din cele 26 de locuri alocate Olandei în Parlamentul European, laburiştii ar urma să ocupe 5, conform primelor estimări.

Înaintea scrutinului, aceștia erau creditați în sondaje cu obţinerea locului al treilea.

Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie, al premierului Mark Rutte, s-a clasat pe locul al doilea, cu 14% din voturi, urmând să obţină 4 mandate.

Tânărul partid naţionalist Forumul pentru Democraţie, al lui Thierry Baudet, a obţinut 11% din voturi şi 3 mandate.

Rezultatul la alegerile din Olanda constituie un prim test al apelului partidelor eurosceptice din statele membre care participă la scrutinul europarlamentar.

Reuters notează că este de aşteptat ca formaţiunile politice de extremă dreaptă să îşi mărească prezenţa în Parlamentul European, cotă care nu ar urma totuşi să depăşească un procent de 20%.

Olanda şi Marea Britanie sunt primele ţări care au votat, joi, în alegerile europarlamentare organizate în UE.


Ultimele stiri
Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează