Confidenţialitate


La spital ajung pacienți în stare gravă, nevaccinați, dar cu certificate false de imunizare


La spital ajung pacienți în stare gravă, nevaccinați, dar cu certificate false de imunizare

Medicii din Timișoara trag un semnal de alarmă, după ce La Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babes au ajuns pacienți în stare gravă, cu Covid 19, pretinzând că sunt vaccinați, dar cu certificate false de imunizare.
Vina le aparține medicilor de familie care acceptă contra unor sume de bani să emită adeverințe fictive de vaccinare, spun infecționiștii.

Cel mai recent caz este al unui tânăr internat în urmă cu câteva zile. Acesta a ajuns la spital având o afectare pulmonară severă.

Deși inițial a declarat că este vaccinat, după câteva ore, când starea lui s-a agravat, a revenit asupra celor spuse anunțând că, de fapt, nu a fost imunizat, iar documentul de vaccinare era fals.

Polițiștii au deschis deja mai multe anchete în țară, în urma sesizărilor medicilor din spitalele Covid 19.

Deocamdată nu se poate vorbi de o rețea de falsificatori de certificate de vaccinare sau de un număr mare de medici care folosesc metoda “vaccin la chivetă”, cum este supranumită acțiunea unor medici, care deși își înscriu pacientul în registrul de imunizare, aruncă de fapt substanța.

Cei care însă le cumpără se feresc să meargă la spital pentru tratament și ajung în unitățile sanitare în ultimul moment.

Miercuri, 25 august, în secția de terapie intensivă a spitalului Victor Babeș din Timișoara, 2 dintre pacienți au vârstele de 24 și 34 de ani și nu sunt vaccinați. Amândoi sunt intubați din cauza afectării pulmonare pe o suprafață mare.


Ultimele stiri
CSM sesizează Inspecția Judiciară în cazul șefului DNA, Marius Voineag, după dezvăluirile din documentarul Recorder. Procurorii din țară…

Nicușor Dan: „Nu sunt adeptul unei cedări de către sistemul judecătoresc în ansamblul său către zona politică”. „Sistemul…

Sorin Grindeanu susține că PSD nu a încălcat acordul coaliției, votând moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului: Dacă un…

Comisia Europeană ia în calcul relaxarea interdicției pentru mașinile poluante după 2035. Decizia provoacă controverse politice și economice…

Neamț: Cinci bărbați au ajuns la spital după un accident între un autocamion și trei mașini pe E85

Piața Victoriei: Noua bătălie pentru justiție. Invitat este jurnalistul Dan Cărbunaru, directorul publicației Calea Europeană

ÎCCJ schimbă interpretarea unui articol din Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, pe motiv că prima variantă a fost…

Cristian Tudor Popescu: „Această caracatiță din justiție este montată de PSD”. „Atât CSM-ul, cât și ÎCCJ-ul sunt ajutate…

Contractul pentru Drumul Expres Bacău–Piatra Neamț a fost atribuit unei asocieri de firme din România și Bulgaria. Valoarea…

Giorgia Meloni nu va mai licita cadourile primite în cadrul călătoriilor sale oficiale. Casa de licitații pe care…