Confidenţialitate


La mulți ani, Hugh Grant!


La mulți ani, Hugh Grant!

9 septembrie 1960 este data la care venea pe lume Hugh John Mungo Grant, cunoscut sub un nume ceva mai simplu – Hugh Grant.

Devenit celebru pentru rolul din filmul ”Patru nunți și o Înmormântare”, în 1995, Hugh Grant s-a remarcat apoi în numeroase lungmetraje și producții teatrale și a obținut premii prestigioase precum BAFTA și Globul de Aur. Cu toate că a avut în vedere o carieră în istoria artelor, după ce a absolvit Universitatea Oxford, secția Filologie, a refuzat o bursă pentru studii postuniversitare în acest domeniu la Institutul Courtauld din Londra, axându-se pe o carieră în actorie.

Hugh Grant a avut o relație de lungă durată cu actrița Elisabeth Hurley și mai mare doi copii rezultați dintr-o legătură cu chinezoaica Tinglan Hong.

Primul său copil cu Anna Eberstein, alături de care se pare că a ajuns la o stabilitate în plan sentimental, a venit pe lume cu numai trei luni înainte de cel de-al doilea copil al actorului cu Tinglan Hong. Așa se face că într-un interval de numai 15 luni el a devenit tată de două ori cu două partenere diferite. Hugh Grant are azi o familie numeroasă, ajungând să aibă 4 copii.


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează