Confidenţialitate


La mulţi ani, Carlos Santana!


La mulţi ani, Carlos Santana!

Chitaristul Carlos Santana, pe numele complet Carlos Augusto Alves Santana, s-a născut pe 20 iulie 1947 în municipiul Autlán de Navarro, Jalisco, din Mexic.

La vârsta de 19 ani, în 1966, Carlos Santana a fost inclus în trupa formată de chitaristul Tom Frazier, unde îi avea colegi pe Mike Carabello (percuție), Rod Harper (tobe), Gus Rodriguez (chitară bass) și Gregg Rolie (solist). Trupa s-a numit Santana Blues Band, deși tânărul artist nu era considerat frontman-ul formației.

Primul album, intitulat “Santana”, a fost un succes major, atingând locul 4 în Billboard, iar single-ul ”Evil Ways” locul 9 în Hot 100.

Anul 1970 a fost, însă, vârful comercial al celor de la Santana prin apariția celui de-al doilea album ”Abraxas”, care a atins prima poziție în topurile americane și vânzări de peste patru milioane de exemplare.

Anii ’70 — ’80 vor fi marcați de multe apariții discografice semnate Santana (”Shango”, ”Havana Moon”, ”Beyond Appearances” etc.), dar și de nenumăratele schimbări ce vor interveni în componența trupei. Este perioada unor colaborări cu Alice Coltrane, Keith Olson, Jerry Wexler sau Wayne Shorter.

În 1999 lansează albumul ‘”Supernatural”, care a luat 25 de discuri de platină, fiind albumul cu cea mai bună vânzare a lui Santana. S-a aflat pe locul întâi în lista Billboard și s-a menținut pe această poziție 12 luni, câștigând nouă premii Grammy.

Au urmat albume precum “Shaman”, “All That I Am”, “Into the Night – Carlos Santana”.

În 2014 a lansat “Corazon”, la care a colaborat cu ChocQuibTown, Lila Downs, Gloria Estefan, Fabulosos Cadillacs, Juanes, Ziggy Marley (fiul lui Bob Marley — n.r.), Miguel, Nina Pastori, Diego Torres, Samuel Rosa of Skank, Cindy Blackman Santana, Romeo Santos, Soledad, Wayne Shorter.

Albumul a primit U.S. Latin Double Platinum și a fost în topul vânzărilor Latin Music în SUA șase săptămâni la rând.


Ultimele stiri
Spectacol al României la Amsterdam | Lotul țării noastre a mai cucerit astăzi încă două medalii de aur…

Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord, scrie presa…

Elveția: Un om a murit și alți cinci sunt răniți, după ce au fost împușcați azi-noapte la o…

MApN: O altă dronă a ajuns în proximitatea frontierei cu România în această dimineață, două avioane F-16 ridicate…

Şedinţe la PSD/Consiliul Politic Naţional şi grupurile parlamentare se reunesc la Sinaia

Dinamo, ţinută în şah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă

Zelensky: Cel puțin 37 de oameni au murit azi-noapte lângă Kiev, după ce un depozit a fost ținta…

Neamț: Excursiile pentru fotografierea caprelor negre au devenit o afacere la vedere | O „tură foto la capre”…

Moody’s, după ce România nu a adoptat legea salarizării: „Impasul politic care a împiedicat în cele din urmă…

Timiș: Un șofer care încerca să fugă de poliție a lovit o altă mașină care circula regulamentar și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează