Confidenţialitate


„La Gomera”, cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, va avea premiera nord-americană la Toronto


„La Gomera”, cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, va avea premiera nord-americană la Toronto

„La Gomera”, cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, va avea premiera nord-americană în secțiunea „Masters” a celei de-a 44-a ediții a Toronto International Film Festival, care va avea loc între 5 și 15 septembrie.

Filmul va fi proiectat pe 5 septembrie, în prezența regizorului Corneliu Porumboiu, la Scotiabank Theatre, unde va rula și pe 6 septembrie.
Festivalul este unul necompetitiv, însă producţiile primesc recunoașterea publicului şi criticilor. Vor fi acordate, între altele, marele premiu (pentru lungmetraj) şi trofeul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

„La Gomera” se numără și între „cele mai captivante 29 de noi lungmetraje noi” selectate în New York Film Festival, alături de pelicule semnate de Martin Scorsese, Pedro Almodóvar, Edward Norton, Arnaud Desplechin și Agnès Varda. La cea de-a 57-a ediție a NYFF, Corneliu Porumboiu va fi prezent pe 6 și 7 octombrie, la Alice Tully Hall, respectiv Walter Reade Theater, pentru a răspunde întrebărilor publicului după proiecțiile filmului.

Lungmetrajul va fi prezentat și la BFI London Film Festival, care va avea loc între 2 și 13 octombrie. Aici, „La Gomera” a fost inclus în secțiunea „Films in Thrill”. El va beneficia de două proiecții, pe 9 și 10 octombrie, la Curzon Mayfair Cinema, respectiv BFI Southbank.
„La Gomera”, care a avut premiera mondială în competiția de anul acesta a Festivalului de la Cannes, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a Premiilor Oscar 2020.

Filmul îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.

Vlad Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Tambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

„La Gomera” va avea premiera în cinematografele româneşti pe 13 septembrie 2019, fiind distribuit de Ro Image şi 42 KM FILM.
Agentul internaţional de vânzări este MK2 Films. Lungmetrajul a fost vândut spre distribuţie în 27 de teritorii, între care America de Nord, China, India, America de Sud, Africa de Nord şi Centrală, Marea Britanie, Franţa şi Spania.

Filmul este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.

FOTO: Vlad Cioplea


Ultimele stiri
1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…