Confidenţialitate


Kovesi: O treime dintre cei trimiși în judecată anul trecut aveau funcții de conducere


Kovesi: O treime dintre cei trimiși în judecată anul trecut aveau funcții de conducere

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, astăzi, la prezentarea raportului de activitate al DNA, că valoarea sechestrelor puse în anul 2016 este de 667 milioane de euro, menționând că o treime dintre persoanele trimis în judecată au avut funcții de conducere.

“În România multă lume declară că susține lupta anticorupție. Dar am văzut cu toții cât de mult contează stabilitatea legislației. Cât de repede pot fi anulate eforturile și munca întregului sistem de Justiție, nu doar cele ale procurorilor DNA. 2016 a fost un an dificil, caracterizat prin provocări legislative, atacuri fără precedent la adresa activității și a procurorilor DNA. Cu toate acestea, datele statistice arată o creștere a eficienței activității DNA. Au fost trimiși în judecată peste 1.270 de inculpați pentru fapte de corupție la nivel înalt și mediu. Printre aceștia: 3 miniștri, 6 senatori, 11 deputați, 47 primari, 16 magistrați și 21 directori de companii naționale. Rezultatele noastre demonstrează că, în lipsa unor măsuri clare de prevenire, corupția în instituțiile publice s-a manifestat prin aceleași acțiuni repetitive. O treime din persoanele trimise în judecată au ocupat funcții de conducere, control, demnități publice ori alte funcții importante”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

Procurorul șef al DNA anunță că anul trecut au fost puse sechestre în valoare de 667 milioane de euro.

“Au fost luate măsuri asiguratorii de 667 milioane euro, o creștere substanțială, cu 72 % față de anul trecut. De multe ori, în cauzele noastre sunt implicate persoane ce obțin profituri uriașe care achiziționează bunuri în alte țări sau deschid conturi bancare în alte jurisdicții. Nici un infractor nu trebuie să se simtă în siguranță, indiferent unde și-a ascuns banii”, a declarat procurorul șef al DNA.

Laura Codruța Kovesi a subliniat că DNA a trimis peste 80 cereri de comisii rogatorii internaționale pentru administrare de probe sau identificarea de bunuri. “În acest fel, am reușit să sechestrăm două proprietăți în Franța de peste 3,5 milioane euro. În Spania am instituit sechestru pe două imobile de peste 500.000 euro. Am solicitat blocarea unor conturi în Cipru, Elveția și Germania”, a precizat șefa DNA.

Judecătorii au condamnat definitiv peste 870 inculpați trimiși în judecată de DNA.

“Printre acestea sunt: 1 europarlamentar, 7 deputați, 1 senator, 1 ministru, 5 președinți de consilii județene și 28 primari. (…) Procentul de achitări s-a menținut ca și în anii anteriori la 10% din totalul persoanelor trimise în judecată. (…) De altfel, cele mai multe motive de achitare în dosarele finalizate de DNA au fost determinate de aplicarea legii penale mai favorabile, aplicarea unor decizii ale Curții Constituționale sau aprecierea probelor administrate în cursul judecății. Acest procent de 10 % este sub media europeană și arată că, în România, justiția în România este funcțională, iar rostul procesului penal este acela de a afla întotdeauna adevărul”, a completat Kovesi.

În 2016, judecătorii au decis prin hotărârile judecătorești rămase definitive în cauzele DNA confiscarea și recuperarea a peste 226 milioane euro, Kovesi precizând că “este obligația organelor fiscale să execute aceste hotărâri cât mai rapid.”


Ultimele stiri
Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…

A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează