Confidenţialitate


Kovesi: ”Nu am niciun motiv să-mi dau demisia”


Referindu-se la atacurile din ultimele zile la adresa procurorilor anticorupţie, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat: ”Este vorba de festivalul inculpaților. Nu am niciun motiv să-mi dau demisia. Am respectat legea în tot ce am făcut!”

În opinia sa, asistăm la un “asalt asupra justiţiei”.

“Nu cred că acest atac este întâmplator, asistăm la un festival disperat al inculpaţilor, în care inculpaţii spun părţi de adevăr. Aici nu este vorba despre Kovesi sau despre procurorul şef al DNA. DNA nu este un om, este o instituţie şi cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi, ci despre procurorii care şi-au făcut treaba şi vizează îngenuncherea poporului român”, a precizat Laura Kovesi.

“Justiţia este sub un asalt de peste un an de zile şi dacă ne uităm cine ne atacă vedem – inculpaţi, oameni care au bani şi resurse şi care doresc să decredibilizeze actul de justitie şi să duca in derizoriu faptele de corupţie”, a adăugat şefa DNA.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează