Confidenţialitate


Kovesi, despre dosarul lui Ponta: Ancheta este aproape finalizată. Reacție Ponta: E cea mai bună veste pentru mine


Kovesi, despre dosarul lui Ponta: Ancheta este aproape finalizată. Reacție Ponta: E cea mai bună veste pentru mine

Ancheta în dosarul în care este cercetat premierul Victor Ponta este aproape finalizată la acest moment, anunță procurorul-șef al DNA. Laura Codruța Kovesi a declarat că mai sunt de administrat câteva probe.

”Procurorul de caz va decide când finalizează ancheta. La momentul actual, acheta este aproape finalizată, mai sunt de administrat câteva probe”, a spus Kovesi, citată de Mediafax.

Ultima dată, premierul Victor Ponta a fost audiat la DNA săptămâna trecută, când a făcut o cerere pentru a fi disjunsă din ”dosarul mare”, Turceni-Rovinari, partea care îl vizează pe el.

Premierul a recaționat la scurt timp după declarația șefei DNA.

Victor Ponta se bucură că dosarul său este aproape finalizat, iar acest anunţ este “cea mai bună veste”, pentru că doreşte cât mai repede o soluţie.

“Este cea mai bună veste pentru mine, că de-aia m-am dus, am dat declaraţii, am făcut expertiză. Am cerut special disjungerea tocmai ca să decidă mai repede cu mine. Dacă mă scoate de sub urmărire penală, dacă mă trimite în judecată, important este că doresc cât mai repede să finalizez acest lucru. (…) Tot aud cu penalul, deci chiar mă bucur de ceea ce a zis procurorul şef”, a declarat Ponta.

Procurorii DNA îl acuză pe Victor Ponta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi emis mai multe facturi, fără a avea o bază legală, în baza unui contract încheiat între firma sa de avocatură şi cea a lui Dan Şova. Anchetatorii au stabilit că, în realitate, premierul nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare cu Şova.

Mai mult, în perioada efectuării unor controale fiscale, Ponta s-ar fi înțeles cu Șova ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați rapoarte de activitate juridică, “pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția”, spun procurorii anticorupţie.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu