Confidenţialitate


Klaus Iohannis: Stați acasă! (…) Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!


Klaus Iohannis: Stați acasă! (…) Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!

Miercuri, înainte de de întâlnirea cu mai mulți miniștri, inclusiv cu Ludovic Orban, Klaus Iohannis a cerut reconsiderarea acordului cu BOR.

Scurta declarație susținută de Klaus Iohannis s-a încheiat cu un mesaj foarte dur, în cazul încălcării recomandărilor medicilor și incluse până acum în Ordonanțele Militare: ”Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!”.

Declarația integrală făcută de Klaus Iohannis:

Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită. Și, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare.

Avem, între timp, peste 7.200 de cazuri de persoane infectate. Avem de ieri până astăzi 20 de persoane care au murit. Avem de ieri până astăzi peste 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus.

Deci, nici vorbă de relaxare!

Și ca să fie foarte, foarte clar ce-am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea, repet: cuvântul de ordine este „Stați acasă!”.

Este regretabil să observăm, și în viața noastră, și în viața publică, că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă.

Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste.

Așadar, peste câteva minute voi începe o ședință cu Premierul Orban, Ministrul Vela, alți miniștri și consilieri. În cadrul acestei ședințe voi solicita Premierului Orban și Ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „Stați acasă!”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care, evident, respectă toate ordonanțele militare.

Așadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun și medicii, în frunte cu Ministrul Sănătății, același lucru pe care îl spun experții, același lucru pe care îl spune Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă!

Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!


Ultimele stiri
Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)

Angajații din sănătate cer să fie exceptați de la măsura reducerii salariilor cu 10%. Transmit că vor declanșa…

Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…