Confidenţialitate


Klaus Iohannis și Donald Trump, declarație comună de presă la ora 21:00


Klaus Iohannis și Donald Trump, declarație comună de presă la ora 21:00

Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele SUA Donald Trump vor avea o declaraţie de presă comună după convorbirile de la Casa Albă.

Klaus Iohannis este  primul lider din Europa de Est care este primit de noul preşedinte american. Şeful statului român se află de mai multe zile în vizită în SUA, el întâlnindu-se deja cu şeful CIA şi cu congresmani americani, iar întrevederea cu Trump va fi precedată de întâlnirea cu secretarul de Stat Rex Tillerson.

Klaus Iohannis va fi primit la Casa Albă de către Donald Trump la ora locală 14.00 (21.00, ora României). După ce va semna în Cartea de Onoare, preşedintele român va avea convorbiri tete-à-tête cu Trump timp de zece minute. Ulterior, vor începe convorbirile oficiale care vor dura până la ora 15.05.

Declaraţia comună a celor doi preşedinţi este programată la ora locală 14.45 (21.45 ora României), plecarea de la Casa Albă urmând să aibă loc la 15.05.

Întâlnirea cu Trump va fi precedată de o întrevedere cu şeful diplomaţiei americane, secretarul de Stat Rex Tillerson, întâlnire ce va avea loc la ora locală 12.40, la sediul Departamentului de Stat.

Convorbirile dintre Trump şi Iohannis reprezintă finalul unei vizite prelungite a şefului statului român în Statele Unite ale Americii.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Washington, că întâlnirea pe care o va avea vineri cu preşedintele SUA, Donald Trump, este ”extrem, extrem de importantă” şi că, pe bună dreptate, lumea are aşteptări mari, şeful statului român exprimându-şi încrederea că întrevederea ca decurge foarte bine.

”Este o întâlnire extrem, extrem de importantă şi, pe bună dreptate, lumea are aşteptări mari. Eu îmi doresc foarte mult să avem un prim contact foarte bun cu preşedintele Trump. Vreau să îl conving ca împreună să facem parteneriatul mai solid, mai profund”, le-a declarat Klaus Iohannis jurnaliştilor.

Din agenda discuţiilor, preşedintele a menţionat problemele de securitate pe flancul estic şi probleme economice. ”Avem nevoie în continuare de investitori americani”, a spus Iohannis, precizând că va discuta cu preşedintele SUA şi multe alte lucruri care sunt cu siguranţă pe agendele lor.

Întrebat cum crede că va decurge întâlnirea cu Trump, preşedintele Iohannis a răspuns: ”Cu siguranţă, va decurge foarte bine şi sunt convins că vom reuşi să abordăm punctele importante de pe agendele noastre”.

Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA a fost anunţată joi noapte. “Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 4-9 iunie a.c. o vizită în Statele Unite ale Americii. Elementul central al acestei vizite este constituit de întrevederea oficială a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, în data de 9 iunie a.c”, anunţa un comunicat al Preşedinţiei, care preciza că întrevederea “va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia”.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, luni seara, la Washington, distincţia Light Unto the Nations, oferită de Comitetul Evreiesc American, în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează