Confidenţialitate

Klaus Iohannis și Dacian Cioloș au transmis condoleanțe familiei românului care a murit în atacul de la Nisa

Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș au transmis condoleanțe după moartea unui cetățean român în atacul de la Nisa.

Ambii oficiali și-au exprimat regretul pentru pierderea suferită de familie.  Bărbatul este singurul român mort în atacul sângeros comis de Ziua Franței.

El muncea împreună cu soția în Austria și pe 14 iulie se aflau în vacanță la Nisa, alături de fiul lor.

Nimic nu poate alina durerea celor apropiați, așa cum nimic nu poate justifica astfel de acte teroriste abominabile“, a spus președintele Klaus Iohannis în mesajul de condoleanțe trimis familiei românului decedat.

Șeful statului le-a urat însănătoșire grabnică soției bărbatului și fiului său – ambii spitalizați după atacul de la Nisa.

Am primit cu profund regret vestea, recent confirmată de autoritățile franceze, a decesului cetățeanului român care a fost dat dispărut în urma atacului terorist de la Nisa, din cursul serii de joi, 14 iulie a.c. Adresez cele mai sincere condoleanțe familiei și le sunt alături în aceste momente de cumplită durere. Le doresc însănătoșire grabnică și multă putere soției și copilului celor doi, care se află internați la Nisa“, a transmis Iohannis, potrivit unui comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele a reiterat hotărârea fermă a României de a continua, alături de partenerii noștri europeni și internaționali, lupta împotriva flagelului terorist, cu toate instrumentele și mecanismele disponibile.

La rândul său, premierul Dacian Cioloș a spus: “…știu  că este puțină consolare pentru familie și pentru cei dragi lui, dar vreau să-i rog să accepte regretul meu enorm și condoleanțe pentru pierderea avută”, a transmis șeful Guvernului.

Este o tragedie care a lovit o familie întreagă. Soția și copilul lui, răniți grav în atentat, sunt și ei internați în spitale din zonă. Din fericire, din informațiile pe care le avem la această oră, starea acestora este stabilă. Suntem în legătură permanentă cu serviciile medicale franceze. Știu că avem vești mai bune în privința celorlalți doi români răniți în atac. Amândoi sunt încă spitalizați, dar evoluția lor medicală este pozitivă. Autoritățile noastre, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada noastră la Paris, serviciul consular, sunt la dispoziția acestor familii și vom face tot ce este omenește posibil să le ajutăm”, a mai spus șeful Guvernului.

 

Bărbatul se afla cu soția și copilul în vacanță la Nisa

Bărbatul mort în atacul de la Nisa se numește Cristian Coman.

Din informațiile postate pe rețelele de socializare, el a locuit o vreme la Timișoara, alături de soția și de fiul său.  Mai apoi, s-au stabilit în Austria.  La momentul atacului se aflau la Nisa în vacanță.

Toți trei au fost dați dispăruți imediat după atac. Minorul a fost găsit ulterior într-un spital de pediatrie, iar femeia a fost găsită, de asemenea, într-un spital din Nisa.  Starea celor doi este stabilă, a spus premierul Dacian Cioloș.