Confidenţialitate


Klaus Iohannis se va întâlni cu piloţii români şi britanici de la Mihail Kogălniceanu


Klaus Iohannis se va întâlni cu piloţii români şi britanici de la Mihail Kogălniceanu

Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, joi, centrul administrativ Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, pentru a se asigura de buna desfăşurare a misiunii de poliţie aerienă întărită, prilej cu care se va întâlni cu piloţii români şi britanici din acea zonă şi va avea o întrevedere cu preşedintele Comitetului Militar NATO, generalul Petr Pavel, a anunţat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

Ea a mai spus că, „în perioada mai – până la sfârşitul lunii august, în zona teritoriului României se află patru avioane Eurofighter Taifun, alături de personalul aferent, peste 150 de piloţi şi personal tehnic”, aceştia asigurându-se „de buna desfăşurare a misiunii de poliţie aeriană în zona de sud a flancului estic al NATO”.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a mai afirmat că şeful statului va participa sâmbătă, începând cu ora 11.00, la poligonul Cincu, din judeţul Braşov, la exerciţiul multinaţional militar întrunit cu trupe în teren şi trageri de luptă Saber Guardian 17.

„Saber Guardian 17 este un complex de exerciţii militare multinaţionale anuale derulat în România, Ungaria şi Bulgaria, este condus de către Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA din Europa, alături de Statul Major General al Armatei Române. Acest exerciţiu militar e bazat pe un scenariu fictiv de apărare colectivă. Scopul exerciţiului din acest an: consolidarea măsurilor de apărare pe flancul estic aliat, promovarea stabilităţii şi a securităţii în regiunea Mării Negre, întărirea parteneriatului, a încrederii reciproce între forţele armate ale SUA şi forţele armate ale ţării nostre, împreună cu 21 de naţiuni aliate şi partenere”, a explicat ea.

Mădălina Dobrovolschi a precizat că la această acţiune participă peste 25.000 de militari şi vor fi peste 2.000 de mijloace tehnice angrenate în exerciţiu.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează