Confidenţialitate


Klaus Iohannis s-a vaccinat împotriva coronavirusului | VIDEO


Klaus Iohannis s-a vaccinat împotriva coronavirusului | VIDEO

Președintele Romaniei, Klaus Iohannis, s-a vaccinat anti-COVID, vineri, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Cu câteva zile în urmă, șeful statului declara că vaccinarea reprezintă singura soluţie de a ne relua în siguranţă toate activităţile care ne-au lipsit enorm în ultimul an.

”De succesul campaniei de vaccinare depind în egală măsură relansarea economică a economiei şi evitarea unor crize profunde, ale căror efecte pot lăsa urme adânci în societate, educaţie şi economie”, spunea președintele Iohannis.

Iohannis a explicat și de ce ales să fie vaccinat în etapa a doua, care începe vineri, după imunizarea cadrelor medicale:

„Decizia a fost să fie vaccinat în primul rând personalul medical, și acest lucru se întâmplă. Nu am dorit nici eu nici premierul să ne băgăm în față, ar fi fost probabil mesajul greșit. Pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri, 15 ianuarie”, a declarat președintele Klaus Iohannis zilele trecute.


Ultimele stiri
Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…

Noi amenințări cu bombă în Franța și Italia. Traficul feroviar din gara Calais a fost dat peste cap…

Salariile au crescut cu 5% într-un an, dar puterea de cumpărare a scăzut cu 1,5% | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. 22 de elevi de clasa a VI-a…

Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de…

Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…

Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează