Confidenţialitate


Klaus Iohannis recunoaste ca nu are sustinerea tuturor membrilor ACL (AUDIO)


În calitatea sa de candidat al Alianței Creștin Liberale la prezidențiale, Klaus Iohannis, a recunoscut că nu are nici măcar în acest moment susținerea tuturor membrilor ACL, iar întrebat cum se explică absența lui Crin Antonescu din această pre-campanie electorală, Klaus Iohannis a precizat că fostul președinte liberal se află în prezent în concediu, încă va conta pe sprijinul său în toamnă.

‘Crin Antonescu a avut o perioadă extrem de dificilă. A fost candidat sigur la Preşedinţie din partea USL, preşedintele PNL. Nu mai este nici candidat, nici preşedintele PNL. Probabil din acest motiv este plecat în concediu. Contez pe el în campania electorală. Ce ştiu despre el este că e loial PNL. A fost alături de cele două partide când s-a început discuţia pe fuziune’, a declarat Iohannis.

‘În ceea ce privește susținerea pe care o așteaptă din partea electoratului, Klaus Iohannis se îndreaptă către tineri, între 20 şi 40 de ani. ‘Sper să îi conving, este un grup-ţintă care a stat departe de alegeri. E păcat, pentru că ei sunt viitorul ţării şi ar fi bine să contribuie prin vot la desenarea viitorului lor. Acest public reprezintă undeva la 20% din electorat, dar a reprezentat foarte puţin din cei care au venit să voteze’


Ultimele stiri
Incident grav în Timiș: un băiat de 13 ani a fost rănit dupa ce a fost lovit la…

Peste 2.800 de sancțiuni, în valoare de peste un milion de lei, au fost aplicate în cea mai…

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte la această ora în şedinţă, social-democraţii urmând să decidă…

Simulările probelor de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a încep de luni. Totuși, aproape 130 de școli…

Restricții de trafic pe DN1, pe sensul de mers București-Ploiești din cauza unui incendiu care a izbucnit, duminică…

„Manifest pentru Educație”: sub acest motto au avut loc proteste ale studenților, ieri, în mai multe orașe. În…

Formula 1 a anulat două curse programate luna viitoare în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din regiune |…

Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…