Confidenţialitate


Klaus Iohannis prezintă Programul Național de Redresare și Reziliență | VIDEO


Klaus Iohannis prezintă Programul Național de Redresare și Reziliență | VIDEO

La această oră, șeful statului și premierul prezintă Programul Național de Redresare post-pandemie. Programul Național de Redresare și Reziliență este disponibil pentru consultare și deschis dezbaterii publice pe site-ul Guvernului.

Klaus Iohannis a subliniat că este momentul cel mai bun pentru asumarea de reforme ambiţioase în domenii importante, precum cel al legislaţiei achiziţiilor publice, în domeniul administraţiei publice, precum şi în privinţa legislaţiei din domeniul fondurilor europene.

“Traversăm o perioadă extrem de dificilă, cu restricţii şi constrângeri, ale căror efecte negative le-am resimţit din plin cu toţii, în plan sanitar, social şi economic. Avem de gestionat în continuare provocările crizei sanitare, însă, în egală măsură, trebuie să pregătim cele mai potrivite politici şi măsuri pentru redresarea economiei şi dezvoltarea ţării noastre. Modelul guvernărilor anterioare, bazat doar pe stimularea consumului şi pe măsuri de azi pe mâine, a neglijat tocmai investiţiile, care sunt baza dezvoltării unei ţări.

Lipsa investiţiilor în infrastructura de sănătate, educaţie sau în proiectele majore de infrastructură de transport, energie şi agricultură constituie rezultatul unor măsuri şi politici defectuoase, care nu trebuie să se mai repete. Acest Plan este despre România şi despre români şi vă invit să îl tratăm ca atare, cu responsabilitate şi bună-credinţă”, a spus Klaus Iohannis, la evenimentul de lansare în dezbatere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Klaus Iohannis a menţionat că, în urma negocierilor de la reuniunea Consiliului European din iulie, a obţinut pentru România un pachet bugetar de circa 80 de miliarde de euro pentru următorii 9 ani, reiterând că aceste fonduri reprezintă o oportunitate istorică.

“Am lucrat împreună cu Guvernul liberal în toată această perioadă, astfel încât să ne asigurăm că România va fi pregătită să acceseze din timp Facilitatea pentru Redresare şi Rezilienţă, instrument financiar unic în istoria de până acum a Uniunii Europene.

Ţara noastră va putea utiliza peste 30 de miliarde de euro din această facilitate. Vor fi disponibile fonduri pentru recuperarea economică şi pentru accelerarea potenţialului de creştere în perioada post-pandemie, în baza documentului pe care îl lansăm astăzi în dezbatere publică, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care propunem reforme şi investiţii cu efecte benefice directe asupra vieţii românilor”, a declarat Klaus Iohannis.

În discursul său, Klaus Iohannis a subliniat că este momentul cel mai bun pentru asumarea de reforme ambiţioase în domenii importante, precum cel al legislaţiei achiziţiilor publice, în domeniul administraţiei publice, precum şi în privinţa legislaţiei din domeniul fondurilor europene.

“Mă refer, în primul rând, la investiţiile atât de necesare în infrastructura de sănătate, cu precădere construcţia de spitale noi şi extinderea celor existente. Totodată, propunem investiţii suplimentare în infrastructura şcolară şi fonduri pentru comunităţile locale, inclusiv investiţii în digitalizare administrativă, mobilitate inteligentă şi regenerare urbană.

România trebuie să se conecteze la realităţile zilelor noastre, inclusiv în ceea ce priveşte tranziţia climatică şi transformarea digitală, pentru a stimula creşterea economică şi pentru a crea noi locuri de muncă bine plătite. Este timpul să răspundem adecvat în raport cu interesele naţionale şi strategice în privinţa transformării digitale şi a tranziţiei verzi, să beneficiem de digitalizarea administraţiei, de inovarea proceselor tehnologice pentru a obţine produse competitive şi să accesăm competenţele viitorului”, a afirmat Klaus Iohannis, joi seara.


Ultimele stiri
Dominic Fritz, reconfirmat președinte al USR. Seidler, legat de legea ANI: Ne așteptăm ca președintele Dan să folosească…

Județul Neamț, al cincilea la nivel național în ce privește cazurile de violență în familie. Polițiștii au intervenit…

Alexandru Nazare: Guvernul nu poate majora salariile și pensiile cât timp datoria publică depășește 60% din PIB |…

Prețurile globale ale alimentelor ar putea crește cu 11,8% în 2026. Estimările Oxford Economics | AUDIO

Sindicatul Liber amenință cu oprirea metroului dacă Ministerul Transporturilor nu achită la timp compensația prevăzută în contractul de…

Noua lege a salarizării, încă în dezbatere, nemulțumește CSM. Șeful Înaltei Curți ar putea avea un salariu mai…

Nicușor Dan îi cheamă, joi, la Cotroceni, pe liderii partidelor pentru discuții despre stadiul implementării proiectelor PNRR. Vor…

George Enescu, omagiat la 145 de ani de la naștere

Ministerul Energiei dezminte informația dată de fostul ministru Bogdan Ivan: Marii consumatori nu au primit notificări de deconectare.…

Iranul ar lua în calcul atacarea unor ținte militare americane din Europa, în cazul escaladării conflictului | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează