Confidenţialitate


Klaus Iohannis condamnă cu fermitate atacul sângeros din Egipt


Klaus Iohannis condamnă cu fermitate atacul sângeros din Egipt

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, condoleanţe preşedintelui Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah el-Sisi, în urma atacului terorist comis asupra unei moschei în nordul peninsulei Sinai.

Şeful statului a condamnat ”cu fermitate” atentatul în urma căruia peste trei sute de persoane au murit şi peste o sută au fost rănite.

„Condamn cu fermitate atentatul sângeros care a avut loc în Egipt, la 24 noiembrie a.c., curmând numeroase vieţi nevinovate şi rănind peste o sută de persoane. România consideră inacceptabile asemenea acte de violenţă extreme, care nu au nicio justificare. Reiterez angajamentul nostru profund pentru combaterea, la nivel internaţional, a extremismului şi a terorismului. Am speranţa că prin efortul nostru conjugat vom putea promova toleranţa şi înţelegerea pentru ca cetăţenii noştri să trăiască în pace şi siguranţă”, se arată în mesajul transmis de Klaus Iohannis.

Totodată, şeful statului a transmis condoleanţe şi gânduri de compasiune poporului egiptean şi familiilor afectate, precum şi însănătoşire grabnică celor răniţi.

Peste trei sute de persoane, dintre care 27 copii, au fost ucise, vineri într-un atac cu bombă şi armat la o moschee, în nordul instabilului Sinai egiptean.

Au fost între 25 şi 30 de atacatori care aveau păr lung şi barbă, erau îmbrăcaţi în haine de camuflaj şi fluturau un banner negru, inscripţionat cu jurământul de credinţă musulman. Aceasta ar putea fi o descriere a drapelului Statului Islamic, notează AFP.

Aceştia au înconjurat moscheea şi au deschis focul, vineri, asupra credincioşilor.

Atacatorii au ajuns cu cinci vehicule de teren şi ulterior au incendiat şapte maşini care aparţineau credincioşilor.

Acesta ar putea să fie cel mai sângeros atentat din ultimii trei ani în regiune.

Guvernul egiptean a anunţat trei zile de doliu naţional în urma atacului.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează